Antonia și Alex Velea au o frumoasă relație de dragoste. Cei doi se iubesc necondiționat. Pentru a face multor oameni pe plac, Velea obișnuia să cheltuiască mulți bani. Însă, Antonia l-a adus pe drumul cel bun.
Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România. Cei doi au doi băieței pe nume Akim și Dominic. La începutul relației lor, admiratorii nu le dădeau prea multe șanse de a rămâne împreună. Totuși, ei nu au ascultat gura lumii, iar acum se iubesc mai mult ca niciodată.
Cei doi se sprijină reciproc mai mereu. De-a lungul timpului, au preluat unul de la altul cele mai bune obiceiuri. Într-o perioadă, Alex Velea obișnuia să cheltuiască foarte mulți bani, doar pentru a satisface plăcerile altor oameni. Însă, Antonia l-a ajutat să ajungă pe drumul cel bun și să se echilibreze din punct de vedere financiar.
Alex Velea a fost ajutat de Antonia pentru a deveni un bărbat chibzuit
Alex Velea a mărturisit, în cadrul unui interviu, că datorită Antoniei a învățat cum să economisească bani. Acesta obișnuia să cheltuiască foarte mulți bani, mai ales înainte de a intra într-o relație cu Antonia.
„Nu m-am gândit prea mult la lucrurile astea materiale, mai ales în prima parte a carierei mele, când eram adolescent.
Până să intru într-o relație cu viitoarea mea nevastă, cu Antonia, nu s-au ales prea mulți bani de mine. Am fost mereu mână spartă.
Am încercat să-i fac pe toți fericiți, atât cât am putut. Deși, fericirea poți doar s-o întreții cu lucruri materiale. Nu poți să faci un om fericit dacă îi dai bani, trebuie să-l iubești”, a spus Alex Velea.
Cu toate că îi este foarte recunoscător Antoniei, Alex Velea nu-și lasă părinții la greu. Artistul se consideră responsabil pentru a le oferi părinților lui un trai decent.
„Mi-am ajutat familia pentru că părinții mei s-au mutat aici. Și cum ei au avut grijă de mine toată viața, eu am devenit pilonul principal al familiei și a trebuit să mă zbat ca să aibă un trai decent”, a declarat Alex Velea.