Reclamă

Cele trei românce, vedete internaționale acum, s-au numărat printre celebritățile care au luat parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene ale anului. Mădălina, Catrinel și Iulia Vântur au defilat pe covorul roșu și s-au lăsat fotografiate.

Româncele nu au trecut neobservate ci au fost admirate precum niște zeițe

Ediția cu numărul 75 a Festivalului de la Cannes s-a desfășurat într-un cadru somptuos, în care invitații au strălucit de-a dreptul pe covorul roșu. Printre aceștia s-au numărat de fapt 5 românce, toate cu frumusețea la purtător: Mădălina Ghenea, Catrinel Menghia, Iulia Vântur, Cosmina Stratan și Macrina Bârlădeanu, au pășit în fața blitz-urilor fotografilor îmbrăcate absolut spectaculos.

Iulia Vântur a optat pentru culoarea vernil, rochia ei fiind creată de un celebru designer la Bollywood.

Mădălina Ghenea a atras toate privirile într-o ținută care purtată la un eveniment în România i-ar fi adus câteva critici.

Mai exact, superba rochie de culoare albă cu accente de lila, era alcătuită dintr-un body care îi lăsa la vedere picioarele. Dacă în față, piesa vestimentară era extrem de scurtă, la spate, trena lungă îi oferea o delicatețe aparte.

La rândul ei, Catrinel Menghia a onorat trei proiecții de film, printre care și R.M.N al lui Cristian Mungiu. Românca a purtat o rochie verde aprins care trimitea la un aer de aristocrație. În celelalte zile, manechinul a ales rochii fluide, cu bretele fine, în culori metalice, satinate.

Mădălina Ghenea a fost invitată și la Gala World Influencers and Bloggers 2022, unde a strălucit într-o rochie verde smarald. Manechinul a fost admirat minute în șir de cei prezenți. Și Cosmina Stratan și Macrina Bârlădeanu au avut apariții prețioase pe covorul roșu. Cele două s-au lăsat fotografiate înainte de a lua parte la două premiere de film. Astfel, ca de fiecare dată, româncele noastre, prin frumusețea și talentul lor, au parte de toată admirația în cadrul unor astfel de evenimente fastuoase.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro