Reclamă

Bianca Patrichi, de la „Insula iubirii” este o fire veselă și deschisă către experiențe noi. După finalizarea filmărilor din Thailanda, tânăra și-a schimbat coafura. Acum arată total diferit față de cum se purta pe insulă. 

Ce modificare și-a făcut ispita

Bianca Patrichi este nepoata regretatului coregraf Cornel Patrichi. Gina Patrichi i-a fost mătușă, însă cea dintâi a murit când Bianca era foarte mică.

Blondina a povestit că a ținut legătura cu văduva artistului, Cornel Patrichi, iar, la un moment dat, chiar ar fi trebuit să colaboreze. Ispita a moștenit talentul din familie. În vârstă de 32 de ani, și ea este tot dansatoare și coregrafă.

Potrivit descrierii sale pe Instagram, tânăra este foarte pasionată și de fotografie. După terminarea filmărilor de pe insulă, Bianca a început să se posteze pe rețelele de socializare așa cum nu a mai fost văzută.

Aceasta ne-a obișnuit pe toți cu părul drept și nici urmă de onduleuri. Între timp, ispita a apelat la schimbări vizibile ale coafurii, în pozele postate de ea, apare acum cârlionțată.

Insula iubirii. Ispita Bianca Patrichi, schimbare radicală de look! Cum arată blondina acum, la câteva luni de la terminarea filmărilor din Thailanda. FOTO
Instagram

Cine este Bianca Patrichi

Blondina este una dintre cele 10 ispite feminine de la „Insula iubirii”, sezonul 6. A acceptat acest rol din dorința de a descoperi oameni noi și de a se lăsa descoperită.

A fost înșelată de foștii iubiți și de aceea nu mai crede în monogamie. Până acum, nu a mai petrecut trei săptămâni fără telefon și în compania unor persoane complet necunoscute.

„Merg până la capăt. Bineînțeles că îmi doresc foarte mult să trăiesc momente foarte frumoase. Ispitesc fără să îmi dau seama, doar încercând să fiu prietenoasă”, a declarat ea înainte de debutul noului sezon.

În televiziune, a debutat ca prezentatoare meteo la TVR 1. Totodată, acolo a fost responsabilă și cu programul de sport. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, coregrafa a dezvăluit cum a ajuns să fie angajată.

Aceasta o cunoștea pe Augusta Lazarov, iar la începutul pandemiei, când a început să posteze videoclipuri în care propunea diferite exerciții fizice, aceasta a contactat-o și i-a propus să se alăture echipei TVR.

De-a lungul timpului, Bianca a dansat în diferite proiecte de film și a colaborat cu coregrafi de renume din America. Ispita a predat cursuri de balet și dans contemporan, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, la Casa de Balet București.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro