Într-o ediție a emisiunii „Xtra Night Show”, Michelle Nedelcu a afirmat că se luptă cu gândurile de sinucidere. Totodată, vedeta a susținut că se confruntă și cu o tulburare bipolară și perfecționism nevrotic, cu care s-a obișnuit între timp.
Cum reușește nutriționista să treacă peste aceste probleme
Michelle a relatat că aceste gânduri au devenit normale pentru ea, pentru că le are aproape zilnic și, probabil, dintotdeauna. Vedeta a ținut să menționeze că nu îi place să dramatizeze și că nu are nevoie de „mila” nimănui. Aceasta are parte de toată susținerea și ajutorul familiei. Cu toate acestea, Michelle este conștientă că lupta îi aparține și totul depinde de ea.
„Mie mi se pare o normalitate. Era bine dacă moartea îmi sufla în ceafă de două ori pe an, e cam zilnic, aproximativ, să nu exagerăm. Am învățat să controlez gândul de sinucidere, pur și simplu.
Nu-mi aduc aminte de când a început, cred că dintotdeauna am avut cumva pulsiunea morții în ceafă. Te obișnuiești cu gândul, te lupți și la un moment dat ai de ales ori tu moartea, până la urmă”, a declarat nutriționista în cadrul emisiunii la care a fost invitată.
Soția lui Laurențiu Nedelcu a fost la un pas de tragedie
Antrenoarea de fitness a mărturisit că o singură dată a ajuns înntr-un punct critic, moment în care i-a dispărut tot din minte. Nutriționista a susținut că stătea în pat, iar o forță o trăgea spre balcon, în condițiile în care ei îi este teamă de înălțime.
„Este foarte complicat să înțelegi pentru că în sine, actul, este un automatism. Sincer, o singură dată mi s-a întâmplat să ajung până în punctul acela în care efectiv mi-a dispărut tot din minte.
Stăteam în pat, era ora 22:00, am zis să mă pun mai devreme să dorm. Dintr-o dată am simțit ca un magnet, ca o forță, care mă trăgea spre balcon, mie îmi e frică de înălțime. Nu aș fi făcut niciodată gestul ăsta conștient”, a dezvăluit bruneta.