De-a lungul timpului, Bianca Drăgușanu și Iulia Sălăgean s-au tot certat. Nu mai este urmă de prietenie, așa cum se întâmpla în urmă cu ceva timp. De această dată, mărul discordiei nu este Alex Bodi, așa cum ar fi crezut toată lumea, ci Gabi Bădălău. Se pare că omul de afaceri și-ar dori să aibă o relație cu Iulia Sălăgean, în timp ce încearcă să o împace pe Bianca Drăgușanu.
Bianca Drăgușanu: „Bărbații sunt vânători, dar nu toate femeile sunt gazele!”
Încurcate mai sunt căile iubirii! După ce Gabi Bădălău anunța public faptul că relația lui cu Bianca Drăgușanu a ajuns la final, acesta încerca să o împace. Doar că lucrurile sunt mai complicate decât s-ar fi crezut inițial.
În urmă cu doar o zi, au apărut zvonuri conform cărora omul de afaceri și-ar dori o relație cu Iulia Sălăgean. Doar că Gabi Bădălău nu vrea să renunțe la fosta iubită pe care încearcă să o convingă de sentimentele lui.
La scurt timp de la apariția acestor speculații, fosta asistentă Tv nu a ezitat să își atace fosta prietenă, lăsând să se înțeleagă că omul de afaceri ar fi încercat să se apropie de fosta soție a lui Alex Bodi. Ba mai mult, se pare că mesajul despre despărțirea dintre el și Bianca Drăgușanu ar fi fost postat pentru a o convinge pe Iulia Sălăgean că este disponibil.
„Ce valoare au cuvintele unei persoane cu moralitate îndoielnică?! Ne uităm în gura unei femei cu dosar de prostituție? Serios?! Eu nu am muncit o viață întreagă să comentez ce spune o astfel de persoană.
Bărbații sunt vânători, dar nu toate femeile sunt gazele! O găină care se vrea fazan nu merită atenție!”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru wowbiz.ro.
Gabi Bădălău se arată interesat de Iulia Sălăgean. În schimb, blondina nu pare să îi acorde prea multă atenție omului de afaceri. Ba mai mult, s-a speculat în ultimele zile că i-ar fi propus tinerei o vacanță romantică în doi, care evident, să fie suportată financiar chiar de el.