Ruby și iubitul său Robert sunt împreună de mai bine de 8 ani de zile. Relația lor este una sudată, însă până acum cei doi nu și-au unit destinele. De-a lungul relației lor, Ruby l-a mai supus pe partenerul său la câteva teste pentru a-i testa fidelitatea.
Ruby a vorbit despre unul dintre cele mai nebunești lucruri pe care l-a făcut din dragoste în cadrul podcastului lui Damian Drăghici. Artista a vrut să-i testeze fidelitatea partenerului său. Din acest motiv, într-o seară a mers în pijamale alături de două prietene de-ale sale în club pentru a-l găsi pe iubitul său.
„Am luat-o pe străzi…”
„Cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut a fost să ies noaptea în pijamale. Mi-am chemat și două prietene. Am luat-o pe străzi ca să mergem în club ca să-l găsim.” a povestit Ruby în podcastul lui Damian Drăghici
„Nu mă gândesc la căsătorie, sunt încă un copil. M-ar face să mă transform într-o doamnă, iar până la titlul ăsta mai e mult.” a mai continuat Ruby la podcast.
„Nu avem planuri de nuntă! Nu avem planuri de copii acum pentru că atât eu cât și el suntem focusați pe carieră și cam atât, în momentul de față. Mi-am făcut o traiectorie în viață și momentan cariera primează.” a declarat Ruby în trecut pentru playtech.ro.