Reclamă
Fata Simonei Gherghe, Ana Giorgia a împlinit vârsta de 5 ani de zile. Cu această ocazie, prezentatoarea emisiunii „Mireasa”, Simona Gherghe și soțul său, Răzvan Săndulescu i-au organizat o frumoasă petrecere.
La o zi de la fericitul eveniment, Simona Gherghe i-a dedicat o scrisoare fiicei sale, scrisoare pe care a împărtășit-o și pe Facebook cu prietenii săi virtuali. Printre rândurile pe care i le-a scris fetei sale, prezentatoarea tv mărturisește că poezia pe care fiica sa o recită o fac să izbucnească în lacrimi. Vedeta își dă seama că timpul a trecut, iar fiica sa a crescut mare.
„Îmi înghit nodul din gât..”
„Anei, la 5 aniMă uit la ea cum doarme. Știu că e nerăbdătoare să fie petrecerea ei, vorbește de evenimentul asta de vreo două săptămâni. E înalta și suplă că un fir de păpădie. Păpădie… pentru că eu o văd, încă, fragilă. Că atunci când s-a născut și era atât de mică, încât toată lumea se miră. Acum, e în grupa mare, la grădi și repetăm de zor poezia care îmi smulge lacrimi de fiecare dată.“Din brațele mamei mele, micuța și sperioasă,Am ajuns la Miss în brațe și ceream mereu acasă…Dar iată-mă, acum sunt mare!”Și la versul asta mă blochez eu și-mi înghit nodul din gât, pentru că îmi dau seama că Ana mea, Nuchi a mea s-a făcut MARE! La mulți ani, iubirea noastră! Ești o minune!” a scris Simona Gherghe pe contul său de Facebook
Simona Gherghe este foarte fericită că cei doi copii ai săi se înțeleg de minune. Prezentatoarea este cu atât mai încântată când îi vede pe Ana și Vlad cât de bine se înțeleg, dat fiind faptul că a fost singură la părinți.
„Mă uit la Ana și Vlad, îi văd cât sunt de legați, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineața. Îi văd cum se joacă, cum se și bat, cum interacționează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aș fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viață! Iubirea de frate și soră.” a declarat în trecut Simona Gherghe
Reclamă