Reclamă

Nicoleta Nucă și logodnicul ei, Alex Ursache, urmează să facă pasul cel mare și să devină oficial o familie. Cei doi au ales ca ceremonia să aibă loc în Italia, într-un cadru restrâns, însă organizarea s-a oprit aici.

Nicoleta a mărturisit, pentru EGO.ro, că nu a ales momentan rochia de mireasă pentru că își schimbă preferințele de la o zi la alta. Tot ce știe este că vrea să se îmbrace în cea mai frumoasă zi a ei într-o piesă unicat, pentru care să aibă exclusivitate.

Nicoleta Nucă în teniși la nuntă

Nicoleta Nucă a primit inelul de logodnă, anul trecut, iar în prezent se simte pregătită să îmbrace rochia de mireasă. Rochie pe care încă nu a ales-o deoarece își schimbă gusturile și opțiunile de la o zi la alta.

„Sunt destul de clasică la chestiile de genul acesta, dar adevărul este că nu știu încă cum va fi rochia. Nu mă pot hotărî pentru că oscilez dintr-o extremă în alta.

Sursa: Social Media

Ba îmi doresc o rochie foarte-foarte simplă, lejeră, apoi am criza în care zic că nu, că vreau o rochie de regină, mulată, dar lucrată manual și bineînțeles să fie o piesă pe care absolut nimeni niciodată nu a mai avut-o și nu o să o mai aibă. În sensul în care îmi doresc o rochie care să fie făcută special pentru mine, cu interzicere să o mai copieze cineva”, a relatat Nicoleta pentru EGO.ro.

Tot ceea ce știe legat de nunta sa este că va fi una restrânsă și va avea loc în Italia, țară pe care o iubește atât de mult. Atât ea cât și Alex, logodnicul ei, nu sunt adepții tradițiilor, ci sunt de părere că evenimentul trebuie să fie unul în care atât ei cât și invitații să se simtă foarte bine.

„Nu suntem cu tradițiile de genul ăsta. De fapt nu suntem deloc tradiționaliști, ca să zic așa. Suntem pe relax, pe spontaneitate. Nu exclud nicio variantă. E posibil să mă vedeți și în teniși după ceremonie” , a mai adăugat cântăreața.

Nicoleta Nucă, inspirată de iubire și de poveștile oamenilor

Până la marele eveniment, Nicoleta se dedică carierei sale muzicale și se bucură tare că au reînceput concertele și că poate să-și promoveze cea mai nouă piesă a sa,  „Nimeni nu-i perfect”.

„Deja începe să se miște treaba și mă bucură foarte mult. Îmi doream să reînceapă un pic mișcarea și agitația în viața noastră, a muzicienilor. Mă bucur efectiv”, a mai declarat artista.

Încă de la lansarea în muzică, frumoasa artistă a cântat despre dragoste, în toate felurile ei, mărturisind că în balade se regăsește cel mai tare. Cu atât mai mult cu cât îi și place să fie în jurul oamenilor și să le afle poveștile.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro