Reclamă

Pe 9 septembrie 2019, Mario Iorgulescu era implicat într-un accident, în care un tânăr, tată a doi copii, și-a pierdut viața. Bărbatul se pregătea de nuntă, iar de mai bine de doi ani, familia nu mai are liniște. De atunci, familia lui Dani Vicol a cerut ca fiul lui Gino Iorgulescu să fie anchetat și trimis în spatele gratiilor. Procesul a tot fost întârziat, iar zilele trecute, a avut loc primul termen în dosarul tânărului. 

Rudele tânărului vor ca Mario Iorgulescu să plătească

Mario Iorgulescu s-ar afla sub urmărire europeană după ce a plecat în Italia. La acel moment, judecătorii au decis să emită un mandat de arestare, deși acesta nu se afla în România. La mai bine de 2 ani de la producerea accidentului, tânărul nu a fost arestat, deși se știe că se află în Italia, conform fanatik.ro. De asemenea, judecătorii au decis să ia măsuri asiguratorii în valoare de 1.000. 000 de euro.

Familia este nemulțumită de faptul că nu s-a făcut nici acum dreptate. Patricia, cea care trebuia să îi devină soție lui Dani Vicol, se luptă și acum să dovedească vinovăția lui Mario Iorgulescu.

Acesta este acuzat că s-a urcat la volan după ce a consumat alcool și sub influența substanțelor interzise. Tânărul i se aduc acuzații și de omor, iar rudele fac tot ce pot ca procesul să se soluționeze cu o sentință.

Ce au decis judecătorii în cazul lui Mario Iorgulescu, după ce a fost acuzat că a ucis un bărbat. Rudele familiei cer să se facă dreptate
Arhivă

Conform sursei citate anterior, pe data de 18 mai a avut loc primul proces în cazul lui Mario Iorgulescu. Tânărul nu s-a prezentat. Din acest motiv, instanța a decis să amâne sentința. De doi ani, fiul lui Gino Iorgulescu este stabilit în Italia.

Accidentul în care Dani Vicol și-a pierdut viața s-a produs ca urmare a stării în care se afla Mario Iorgulescu. Bărbatul consumase alcool și era sub influența cocainei, atunci când a depășit viteza legală și a intrat în mașina condusă regulamentar de celălalt tânăr.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro