Reclamă

Viceprimarul Târgu Mureş, Sergiu Papuc, a anunţat, că a solicitat Serviciului de executare silită din cadrul Primăriei să întocmească cereri de chemare în judecată pentru persoanele ce au amenzi contravenționale neplătite în vederea transformării acestora in plata cu munca în folosul comunității.

„În calitate de viceprimar al Municipiului Târgu Mureş, cu atribuţii privind urmărirea şi recuperarea impozitelor şi taxelor locale, am solicitat Serviciului de executare silită şi urmărire amenzi din cadrul Primăriei să întocmească cereri de chemare în judecată pentru târgumureşenii care deja au fost declaraţi insolvabili (care nu au în proprietate bunuri care pot fi executate), în vederea transformării amenzilor contravenţionale în ore de muncă în folosul comunităţii. Este vorba de 1.261 de persoane care datorează, în total, bugetului local 6.153.553 de lei şi 137 de firme care datorează 493.689 de lei”,

Viceprimarul spune că deja a trimis cereri către persoanele rău platnice, și este convins că vor fi situații în care amenzile vor fi plătite de teama supunerii acestora la muncă.
„Toţi locuitorii trebuie să-şi facă datoria de cetăţean, aşa cum o fac cei mai mulţi din oraşul nostru. Cei care nu vor să plătească sau nu au bani, să se gândească de două ori înainte să facă o prostie. Dacă nu, să muncească pentru confortul celorlalţi”

Se pare că măsura va fi preluată și de alte primarii, din cauza persoanelor ce nu și-au plătit amenzile.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro