Reclamă

Ne aflăm deja în cea de-a treia zi a acestei săptămâni. Este o perioadă în care oamenii se adaptează noilor schimbări și se ocupă de problemele care apar, în viața de zi cu zi. Pentru ca totul să ne meargă ca pe roate, rugăciunea joacă un rol important în viața credincioșilor. Fiind cel mai rapid și mai frumos mod de a ne conecta cu Dumnezeu, există o rugăciune a zilei de miercuri.

Rugăciunea zilei de astăzi trebuie rostită înainte de a pleca de acasă sau de la locul de muncă. Indiferent de locul unde te afli, dacă vei rosti rugăciunea vei fi ferit de probleme.

Rugăciunea zilei de miercuri. Rostește-o cu credință în suflet

pixabay

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă. Că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi.

pixabay

Te vei îndura şi de mine acum. Ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

 Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta. Și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase. Nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi. Ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro