Reclamă

Ioana Ginghină are la activ două mariaje și se pregătește de al treilea, însă pe lângă aceste relații puțin sunt cei care știu că actrița s-a mai iubit cu un celebrul coleg de breaslă. Cei doi au avut o relație în urmă cu ceva timp, iar povestea de dragostea a durat în jur de un an. Despărțirea a fost una amiabilă, iar aceștia au rămas în relații bune. Cu cine s-a iubit Ioana Ginghină?

În cadrul unui podcast, Ioana Ginghină a mărturisit că în urmă cu mulți ani ea și Gabriel Coveșeanu (Cove) formau un cuplu. Cei doi erau colegi la teatru, iar povestea de iubire s-a înfiripat repede și a fost una frumoasă. Aceștia au fost împreună un an de zile, după care a venit și despărțirea. Ioana Ginghină și Cove și-au încheiat legăturile în termeni amiabil și au rămas în relații bune după despărțire.

„Nu ne-am certat niciodată (n.r. ea și Cove), a fost o înțelegere d-aia, 100%. Era colegul meu de la teatru. Relația a fost un an de zile. Mi-am făcut bagajele și am plecat acasă. I-am zis că nu merge, nu știu ce. Nu stăteam în aceeași casă, dar na, mai aveam câteva lucruri pe la el.”, a declarat Ioana Ginghină, în cadrul podcast-ului moderat de Cătălin Măruță.

Pariu că nu știai asta! Cu ce actor celebru s-a iubit Ioana Ginghină. Relația a durat mai bine de un an de zile
Instagram

Ioana Ginghină, gata de a treia nuntă

Ioana Ginghină este gata să spună „Da” pentru a treia oară. Actrița a fost căsătorită în trecut cu Daniel Tudorică, iar mai apoi cu Alexandru Papadopol. Acum, vedeta pare că și-a găsit, din nou, fericirea în brațele lui Cristi Pitulice, iar cei doi își vor uni destinele în acest an.

Pentru marele eveniment, Ioana Ginghină nu are planuri prea mari. De această dată își dorește ca totul să fie restrâns, iar invitații să fie doar din rândul persoanelor foarte apropiate.

„La nuntă, nu vor exista pregătiri pentru că va fi totul într-o zi, poate la un simplu grătar. Nu rochie, nu petrecere cu spațiu închiriat, nimic din toate astea. Dacă ne hotărâm, o facem și mâine, am avut două nunți nu mă mai pasionează să fac pregătiri și să cheltuiesc bani pe eveniment.

Nunta restrânsă nu era gândită din cauza pandemiei, ci pentru că pur și simplu așa ne dorim, să fim doar cu cei foarte apropiați. Chiar aș vrea să fie o zi frumoasă și deloc complicată, fără mari responsabilități. ”, a declarat Ioana Ginghină.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro