Reclamă

Nicoleta Nucă și Alex Ursache sunt mai fericiți ca niciodată, iar în curând, cei doi se vor căsători în Italia. Artista și-a găsit liniștea în brațele tânărului care face și el parte din lumea mondenă. Cei doi sunt împreună de patru ani, iar relația este una cât se poate de serioasă. Tânărul este toboșar și a colaborat cu multe artiste cunoscute, printre care Irina Rimes și Ana Baniciu. Până să se bucure de relația cu viitorul soț care o răsfață constant, Nicoleta Nucă a trecut și prin experiențe mai puțin plăcute. 

Nicoleta Nucă: Nu aș putea accepta trădarea

Deși în relația cu Alex Ursache nu s-a pus o astfel de problemă, artista a mărturisit că nu ar ierta infidelitate. Nu ar trece cu vederea nici orice altă formă de trădare. Semn că în trecut, au existat și momente mai dificile de acest gen. Nicoleta Nucă a mai precizat că logodnicul său a ajutat-o să privească și partea plină a paharului din situațiile mai puțin plăcute.

„Nu aș accepta să fiu trădată, în orice formă. De la înșelat, la altele, nu aș putea accepta trădarea…”, a precizat Nicoleta Nucă pentru fanatik.ro. 

Cele mai sincere declarații ale Nicoletei Nucă. Ce nu ar tolera artista niciodată într-o relație
Instagram

Artista a mărturisit că au existat și momente mai dificile în viața sa. Chiar și așa, a învățat de la logodnicul ei să depășească astfel de clipe fără regret. Nicoleta Nucă a mai precizat că Alex Ursache i-a fost sprijin mereu. Ba chiar îi cere sfaturi atunci când nu este indecisă. Tânărul este în lumea mondenă de o perioadă lungă.

„Au fost situații grele în trecut, în viața mea, dar am învățat să nu mai regret absolut nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. Am învățat că absolut toate experiențele și că toți oamenii pe care îi întâlnim de-a lungul vieții sunt lecții din care avem de învățat”, a mai spus artista pentru sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro