Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 17 ani pe Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia. Despre Sfântul Andronic se spune că a ajutat alți oameni pentru a le fi iertate păcatele, dar și pentru minunile pe care le-a înfăptuit. Rugăciunea către Sfântul Apostol Andronic le aduce iertare celor păcătoși și ajută la limpezirea minții.
Cine a fost Sfântul Apostol Andronic
Sfântul Apostol Andronic face parte din cei 70 de apostoli, care au crezut în Iisus Hristos înainte ca Sfântul Apostol Pavel să plece în Damasc. Despre minunile pe care le-a făcut s-a scris mult, mai ales că a fost un propăvăduitor. Cei doi sfinți prăznuiți astăzi au făcut tot posibilul ca relația omului cu divinitatea să fie cât mai strânsă și au ridicat biserici pentru ca oamenii să aibă unde să se roage lui Dumnezeu.
Se spune că Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia au vindecat oamenii de boli, dar au alungat și neliniștea ori duhurile necurate. Le-au oferit ajutor cele neputincioși și au dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Cei doi sfinți au luptat pentru ca oamenii să nu se mai închine idolilor și să urmeze învățăturile lui Dumnezeu.
Rugăciunea scurtă către Sfântul Andronic
„Sfinte Apostole, roagă-l pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Toate mişcările minţii tale, le-ai îndreptat spre împlinirea voilor lui Dumnezeu, bucurându-te, preasfinţite Andronic.
Primit-ai de la Dumnezeu har dumnezeiesc, a curăţi boli, şi a goni duhuri viclene, cugetătorule de Dumnezeu Andronic. Glasul cuvintelor şi puterea minunilor tale, a alergat la marginile lumii învăţând pe credincioşi harul cel mântuitor, ucenice al Domnului.
Casa ta izvorăşte izvoare de tămăduiri, celor ce cu dragoste năzuiesc către dânsa, Apostole, curăţind bolile cele sufleteşti.Pomenirea ta cea preasfinţită, întinzându-se astăzi la marginile pământului, luminează inimile celor ce cu sfinţenie te laudă întru dânsa, vrednicule de fericire, Andronic.
Acum și purururea, și-n vecii vecilor. Amin.”