Iana Novac va sărbători 20 de ani de activitate pe scenă. Pe 7 iunie aceasta va susține un concert de celebrare a marelui eveniment din viața ei. Cu această ocazie, cântăreața va face o reuniune a trupei A.S.I.A după 16 ani de la destrămare de dragul vremurilor în care cântau împreună prin turnee.
Luna viitoare, Iana Novac sărbătorește 20 de când a urcat prima oară pe scenă. Cu această ocazie și-a invitat fostele colege din trupa A.S.I.A să urce pe scenă alături de ea ca în vremurile de odinioară. Solista a povestit totul despre marele concert. Unde și când va avea lor, dar și cine sunt invitații serii.
Se reunește trupa A.S.I.A
Iana Novac va susține un concert cu ocazia celebrării celor 20 de ani de activitate pe scenă. Mai mult, aceasta nu a ratata ocazia și le-a invitat să urce pe scenă alături de ea, fostele colege din trupa A.S.I.A. Cântăreața a dezvăluit că este o onoare să mai fie o dată pe scenă în această formulă.
„Pentru mine faptul că au răspuns afirmativ invitației mele înseamnă și mai mult, fiindcă nici una nu își mai dorea reuniunea, dar au fost atât de drăguțe să mă susțină și să fie lângă mine în cel mai important concert al carierei mele.Așadar s-ar putea să aveți ocazia să vedeți trupa A.S.I.A pentru ultima oară pe scenă, așa că nu ratați concertul. Nu a fost deloc greu. Sunt niște fete speciale absolut toate colegele mele (Sorana, Anka, Alina)a trebuit doar să ne potrivim ca date fiindcă fiecare are o viată artistică plină de evenimente’’, a declarat Iana Novac pentru VIVA!
Când are loc marele eveniment
Concertul va avea loc pe data 7 iunie la Sala Palatului, iar cântăreața a dezvăluit și cine va mai fi pe scenă alături de ea, în afară de trupa A.S.I.A. Este un eveniment important din viața Ianei Novac și s-a străduit ca totul să iasă ca la carte.
„Pe 7 iunie la Sala Palatului voi sărbători 20 de ani de activitate artistică alături de Orchestra Metropolitană și Corul Acustic dirijat de Daniel Jinga și de invitații mei de seamă: Eugen Doga și trupa A.S.I.A. Va fi un spectacol special care va ține două ore.
Eu am făcut parte din Trupa A.S.I.A și mi se părea normal ca la concertul meu aniversar să fie alături de mine, iar Eugen Doga este o personalitate și, cum îmi permit eu să spun, este cel mai mare compozitor român in viață.
Eu am cântat și cânt piesele dumnealui peste tot în lume, pe cele mai importante scene, și mi-am dorit enorm să fie alături de mine într-un moment atât de important. Pe această cale aș vrea să-i mulțumesc pentru onoarea de a-l avea lângă mine pe scenă. Nu, chiar acești artiști pe care mi i-am dorit au răspuns afirmativ și asta mă bucură tare’’, a mai spus Iana Novac pentru sursa citată.