Andreea Raicu a avut parte de o întâmplare pe cât de neașteptată, pe atât de frumoasă, în momentul în care participa la o nuntă. Când și-a dat seama că despre ea este vorba, vedeta a rămas foarte impresionată, iar gestul bărbatului i-a rămas adânc întipărit în minte.
În podcast-ul găzduit de către Horia Brenciu, Andreea Raicu a povestit ceea ce i s-a întâmplat chiar în timp ce se afla la o nuntă în calitate de invitat. Într-un anumit moment al petrecerii, unul dintre invitați s-a ridicat și a mers pe scenă pentru a cânta o piesă. Melodia a fost una cât se poate de specială, fiind vorba despre „You are wonderful tonight” ce i-a fost dedicată chiar Andreei Raicu.
„Mi s-a părut foarte frumos…”
„Eram la o nuntă, nu a mea. Știi cum e la nuntă… cea mai importantă femeie de acolo este mireasa. La un moment dat, s-a dus cineva pe scenă să cânte «You are wonderful tonight», dar nu miresei… mie! Mi s-a părut foarte frumos.” a mărturisit fosta prezentatoare TV
Andreea Raicu declară că a început să învețe să se bucure de tot ceea ce o înconjoară. Din acest motiv, în momentul în care poartă un dialog cu o persoană nu mai stă cu ochii în ecranul telefonului. La rândul său, vedeta are aceeași „pretenție”. În cazul în care Andreea Raicu vorbește, iar persoana căruia i se de adresează butonează smartphone-ul, vedeta se oprește din a mai vorbi.
„În vacanţă am învăţat să mă bucur de lucrurile din jurul meu, de oamenii din jurul meu. Nu mai stau cu ochii în telefon. Am devenit atât de intolerantă cu chestia asta, încât dacă vorbesc cu cineva şi persoana respectivă pune mâna pe telefon, mă opresc din vorbit.” a mărturisit Andreea Raicu, la emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D.