Reclamă

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfântul Mucenic Isidor din Hios și Sfântul Sfințit Mucenic Terapont, episcopul Ciprului. Iată câteva informații despre ei, dar și ce rugăciune este bine să rostești sâmbătă pentru a fi ferit de necazuri. 

1. Cine a fost Sfântul Mucenic Isidor din Hios?

Sfântul Mucenic Isidor din Hios a trăit în vremea împăratului Deciu (249-251) și a dus o viață în rugăciune, post și înfrânare.

Într-o zi a venit porunca împăratului ca orice creștin aflat în rândurile soldaților să jertfească idolilor. Conform basilica.ro, Isidor a fost pârât că este creștin și a fost chemat la judecată în fața lui Numerian. Sfântul Isidor a refuzat porunca de a jertfi idolilor și de aceea a fost supus supliciilor, primind în cele din urmă moarte martirică.

Sursa: Social Media

Se zice că trupul mucenicului Isidor a fost luat pe ascuns de prietenul său Antonie și îngropat la marginea orașului.

Aceeași sursă relatează că o creștină bogată din Efes, credincioasa Mironia, l-ar fi  mutat într-un loc aparte, iar după încetarea persecuției lui Deciu, aceasta a construit o biserică chiar peste moaștele mucenicului, în amintirea și în numele lui.

2. Cine  a fost Sfântul Mucenic Terapont, episcopul Ciprului?

Sfântul Sfințit Mucenic Terapont a fost un episcop în insula Cipru, în secolul al VIII-lea. Moaștele sale erau izvorâtoare de mir și au fost aduse la Constantinopol în vremea împăratului Nichifor (802- 811), când arabii atacau insula.

Sursa: Social Media

Datorită numeroaselor minuni care se petreceau lângă racla cu cinstitele sale moaște, s-a construit o biserică în cinstea Mucenicului Terapont care îi purta numele.

3. Rugăciunea de sâmbătă care te ajută să te ferești de necazuri

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.”


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro