Un cunoscut prezentator TV din cadrul postului de televiziune B1 TV a părăsit platourile de filmare. Timp de șapte ani, acesta a strâns fanii unei emisiuni celebre. Despre cine este totuși vorba?
Emisiunea „Dosarul de Politician” va trebui să-și găsească un alt realizator. Silviu Mănăstire, cel care a prezentat timp de șapte ani această emisiune, a decis să părăsească platourile de filmare.
Silviu Mănăstire a ținut să precizeze că a luat această decizie din cauza rutinei, care uneori este bună, însă de cele mai multe ori, nu.
„Nu există nicio teorie a conspiraţiei în ceea ce priveşte plecarea mea, deci trebuie să îi dezamăgesc pe iubitorii de bârfe. Nu mă consider vedeta media şi aşa cum se întâmpla in viaţa fiecăruia dintre noi, din când in când, joburile se schimbă, proiectele se schimbă. (…)
De ce am plecat? Pentru că tot aşa cum se întâmplă în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. La un moment dat, te saturi de oameni, de locuri, alţii la rândul lor se satură poate de tine. Se numeşte rutină. Uneori e bună, de cele mai multe ori nu”, a anunţat Silviu Mănăstire pe Facebook.
Postul de televiziune B1 TV a încasat 6 milioane de euro datorită emisiunii
Silviu Mănăstire a mai precizat că emisiunea „Dosar de Politician” a fost o emisiune de prime time. De aceea, profitul acestui talk-show a adus un număr mare în veniturile televiziunii și anume, 6 milioane de euro.
Totodată, prezentatorul TV a ținut să laude și echipa cu care a lucrat, spunând că a avut o mega echipă în spatele său. Totuși, un lucru este cert. Silviu Mănăstire își va aduce aminte cu drag clipele în care a lucrat în cadrul postului de televiziune B1 TV.
„Câteva lucruri trebuie însă precizate: Dosar de politician a fost emisiunea de prime time a postului B1TV. Ne-am bătut de la egal la egal cu cei mari din branşă. Cu formate de televiziune bine finanţate şi cu mega echipe în spate. Am câştigat, am și pierdut. Nimeni nu ne-a ignorat însă. A fost doar munca mea și a unui tânăr și pasionat producător de televiziune pe nume Alexandru Chiritoi. Îţi mulţumesc Alex!
Cei mai importanţi si relevanţi politicieni, mai simpatici sau nesimpatici, au venit să dea răspunsuri la întrebările dumneavoastră adresate de mine. În şapte ani nu a scăpat niciunul deşi de multe ori nu veneau tocmai foarte fericiți în studio. Sau dacă nu veneau „pentru că nu aveam haz” cum îmi spunea un „mare lider”, cu siguranţă se uitau la emisiune cu înfrigurare”, a mai declarat Silviu Mănăstire.