Artista Taylor Swift a amânat spectacolul pe care urma să îl țină la Cupa Melbourne din Australia, în urma protestelor actviștilor pentru drepturile animalelor legate de apariția ei la evenimentul curselor de cai.
Pe data de 5 noiembrie, cântăreața urma să își facă apariția la Cupa Melbourne, însă în urma unei postări recente a organizatorilor cupei, ei au anunțat că reprezentația ei a fost anulată.
Coaliția pentru Protecția curselor de cai și-a început demersurile contra acestei acțiuni imediat cum concertul a fost anunțat. Campania lor #NupToTheCup încearcă să atragă atenția asupra numărului mare de cai morți din timpul curselor.
Printr-un anunț pe Facebook, Coaliția i-a cerut urgent lui Taylor Swift să-si retragă prezența de la eveniment, declarând: „Taylor Swift a pus banii în fața compasiunii prin faptul că a acceptat participarea la acest eveniment. Un eveniment la care în ultimii ani au murit cel puțin 6 cai. „
Cântăreața nu a rămas indiferentă la aceste afirmații, iar concertul său a fost amânat. Fanii și sustinătorii ei i-au apreciat gestul deosebit, iar iubitorii de animale i-au mulțumit pentru că strigătele lor nu au rămas neauzite.