Reclamă

Fără doar și poate, Anna Lesko este una dintre vedetele care nu ezită să pozeze sexy pe rețelele sociale. Nu a durat mult până când artista s-a făcut remarcată în rândul „masculilor” din lumea mondenă, cu potențial financiar. Acesta este și cazul unui fost iubit de-al artistei, despre care s-au speculat mai multe lucruri. Relația celor doi a fost una cu năbădăi, iar după despărțire, și-au dorit să mai acorde o șansă legăturii amoroase. Nici atunci nu a fost cu noroc. 

Liviu Moreanu, un bărbat cunoscut în lumea mondenă

Tânărul a intrat în atenția presei atunci când a format un cuplu cu Anna Lesko. Relația celor doi nu a fost lipsită de probleme, mai ales că artista îl acuza de infidelitate pe fostul iubit. Pe atunci, Liviu Moreanu avea 25 de ani și nu se considera pregătit pentru a-și întemeia o familie cu artista de peste Prut. Acest lucru a enervat-o la culme pe Anna Lesko, iar cei doi au ajuns la despărțire.

După ceva timp, au mai acordat o șansă relației lor, dar nici atunci lucrurile nu au funcționat. La acel moment, se specula faptul că Liviu Moreanu mizează pe principiul „din floare în floare” și că nu se gândește la o familie.

Pe ea o cunoaște o țară întreagă, dar pe el nimeni. Cu ce se ocupă fostul iubit al Annei Lesko
Arhivă

Ceea ce trebuie precizat este faptul că Liviu Moreanu nu este străin de lumea mondenă. Bărbatul este un om de afaceri și deține mai multe restaurante celebre din Capitală. Nici bolidul de lux al tânărului nu a putut trece neobservat de domnișoarele care erau interesate de Liviu Moreanu.

După despărțirea cu scandal, Anna Lesko nu și-a mai dorit să țină legătura cu fostul iubit care încă se mai gândea la ea. Pe vremea când artista era însărcinată, se zvonea faptul că Liviu Moreanu încă mai avea sentimente pentru fosta iubită. Chiar și așa, Anna Lesko nu a putut trece peste nenumăratele episoade de infidelitate ale băiatului de bani gata.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro