Reclamă

Din ce în ce mai multe persoane sunt nemulțumite de faptul că nu-și găsesc sufletul pereche și nu se pot bucura de iubirea absolută. Ei bine, la fel ca și în cazul celorlalte neajunsuri sau nemulțumiri, rugăciunile pot ajuta la rezolvarea problemelor. Prin credință, oamenii reușesc să-și îndeplinească dorințele și să își lumineze căile. 

În acest caz, pentru ca alegerea să fie ușoară, sfinții preoți ne îndeamnă să căutăm un partener care să respecte valorile credinței. Omul potrivit va fi cel care știe să iubească, să dăruiască și să-și prețuiască familia. De asemenea, acesta va trebui să ierte, să fie chibzuit și darnic. De mare ajutor în găsirea acestei persoane este următoarea rugăciune.

Rugăciune pentru găsirea sufletului pereche

„Doamne Dumnezeule, Te rog pe Tine şi pe îngerii iubirii să mă ajutaţi să am o relaţie minunată de dragoste cu sufletul meu pereche.

Vă rog să mă îndrumaţi să-mi găsesc sufletul pereche, să mă ajutaţi să-l întâlnesc şi să ne bucurăm unul de altul cât mai curând.

Vă cer ajutorul pentru a crea condiţiile să pot avea această minunată relaţie sufletească chiar acum. Vă rog să mă ajutaţi să-mi vindec orice blocaje mentale, trupeşti sau emoţionale, care m-ar face să mă tem de iubirea cea mare.

Vă rog să mă ajutaţi să aud şi să urmez îndrumările divine. Cele ce-mi vor permite să găsesc şi să mă bucur de această relaţie sufletească.

Ştiu că sufletul meu pereche mă caută cu aceeaşi ardoare cu care şi eu îl caut pe el. Amândoi vă rugăm să ne ajutaţi să ne întâlnim, să ne cunoaştem şi să acceptăm binecuvântările marii iubiri. Amin!”

Rugăciunea care te ajută să îți găsești sufletul pereche. Rostește o în fiecare luni, iar visul ti se va împlini
pixabay

Țineți cont de faptul că pentru a vi se îndeplini această dorință, trebuie să vă spovediți și să vă împărtășiți! Apoi, în fiecare zi de luni, va trebui să rostiți aceste cuvinte care vă vor ușura calea spre marea dragoste.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro