Reclamă

Deși se află în plin proces de divorț, lucrurile par să meargă cum nu se poate mai bine pentru Anamaria Prodan. Impresara pare că s-a liniștit și a reușit, în cele din urmă, să treacă peste trădarea fostului partener. Aceasta se bucură din plin de noua poveste de iubire pe care o trăiește și nu mai privește în spate.

Norii negrii par că s-au risipit pentru Anamaria Prodan. Impresara înflorește alături de noul partener, iar acest lucru este vizibil. În cadrul unui interviu recent, aceasta a declarat că se află în una din cele mai bune perioade ale vieții sale și că nu îi lipsește nimic. Anamaria Prodan pare că a dat uitării tot ce s-a întâmplat și se bucură de viață.

Mai mult, aceasta are un nou iubit, iar totul pare să meargă cât se poate de bine. Deși recunoaște că în viața ei există o persoană specială, Anamaria Prodan își ține iubitul departe de ochii curioșilor. Impresara a declarat că se va afișa la brațul noului partener abia când divorțul de Laurențiu Reghecampf va ajunge la final.

„Sunt, sincer, în cea mai bună perioadă a vieții și mă simt bine eu, înăuntru, și se vede și pe afară, așa îmi zic toți prietenii, întineresc. Trăiesc frumos, mă ocup de copii, mergem mai departe. Da, iubesc, dar eu sunt un om care iubește totul, să știi, și florile, și oamenii, și tot ce vrei. Dacă mă întrebi acum dacă am pe cineva în viața mea, am pe cineva în viața mea, dar niciodată nu o să mă vezi la braț cu acel cineva până nu am procesul gata.”, a declarat Anamaria Prodan, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Anamaria Prodan înflorește alături de noul partener! Impresara spune că este în cea mai bună perioadă a vieții sale
Social media

Când se va încheia procesul de divorț?

Deși Anamaria Prodan își dorește ca separarea de fostul partener să aibă loc cât mai repede, se pare că procesul de divorț va mai dura mult. Impresara a declarat că Laurențiu Reghecampf a refuzat despărțirea la notar, așa că în față se întrevede un proces de divorț anevoios.

Mai mult, Anamaria Prodan spune că antrenorul și-ar dori ca divorțul să dureze mult, în speranța că impresara ar ceda și ar renunța la cerințele sale. Însă, Anamaria Prodan a declarat că fostul soț nu și-a calculat bine strategia, acest lucru nefăcând altceva decât să o enerveze și mai tare.

„Dacă acest proces se va întinde cum se prevede și cum zâmbea și avocatul, pentru că lui Reghecampf îi convine foarte tare să se întindă. Că trec anii și probabil se gândește că mă îmbunează, dar eu pe munca vieții mele și pe munca copiilor mei … el nu înțelege că mă înrăiește cumva, mai mult”, a mai spus Anamaria Prodan.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro