Reclamă

Marian Oprişan a susţinut recent un discurs în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Vrancea în care şi-a susţinut regretul faţă de faptul că încă mai există persoane care folosesc cazul Colectiv pentru a lansa atacuri publice.

Vă prezentăm în continuare, o parte a discursului acestuia.

„Regret că mai există români care folosesc tragedia de la Colectiv pentru a lansa atacuri politice murdare! Reconfirmarea în funcţia de preşedinte al PSD Vrancea pare să deranjeze atât partidele de opoziţie cât şi pe doi dintre mai tinerii mei colegi, dornici de afirmare.

Faptul că opoziţia este deranjată de reconfirmarea mea în funcţia de preşedinte al PSD Vrancea este explicabil! I-am bătut mereu în alegeri şi din acest motiv au făcut tot ce au putut să mă elimine din viaţa publică!

Nu s-au dat în lături de la a comanda articole de presă mincinoase şi nici nu au avut vreo emoţie să îmi formuleze plângeri penale, în speranţa că mă va elimina DNA, aşa cum s-a întâmplat cu alţi colegi.

Nici planul acesta nu le-a ieşit şi, după zece ani de la trimiterea mea în judecată, instanţele din România m-au achitat. Cam aici este nivelul politic al opozanţilor mei şi, până la un punct, pot să le înţeleg frustrările! Ceea ce opozanţii mei nu înţeleg este că faptele sunt cele care aduc succes unui om politic, ori în cazul lor ne referim doar la vorbe

Inexplicabil este însă faptul că reconfirmarea mea pare că a supărat şi pe doi colegi care, în loc să se informeze temeinic, au ales să facă declaraţii cu referire la persoana mea doar „ascultând” ce spune presa.

Aşa am aflat că cei doi ar fi revoltaţi că, în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri a PSD Vrancea, aş fi spus că „Moldova nu are autostradă pentru că a venit #Colectiv şi a căzut Guvernul”. Din păcate, această declaraţie a mea a fost scoasă din context şi interpretată aşa cum au considerat de cuviinţă unii sau alţii.

Pentru că un astfel de subiect nu poate să rămână neclarificat doresc să informez opinia publică despre faptul că declaraţia mea a fost cu totul şi cu totul alta! Referindu-mă la nerealizările mele şi ale PSD, am spus că „singurul lucru de care nu ne-am putut ţine de cuvânt” () desi m-am rugat de toate Guvernele României, de stânga sau de dreapta, a fost acela de a face o autostradă care să ajute la dezvoltarea economică a zonei, care să faciliteze investiţiile şi aici, în Moldova, nu doar în alte regiuni ale României. În acest context am declarat că în perioada 2014-2015 la nivelul Guvernului României se stabilise să înceapă procedurile pentru proiectarea şi construirea Autostrăzii Moldova care urma să treacă pe lângă Focşani, dar şi realizarea, la Focşani, a unui aeroport care ar fi trebuit să fie construit la fosta Unitate de Aviaţie. Acestea erau proiectele Guvernului României pentru Autostrada Moldovei, pentru o dezvoltare normală şi armonioasă a tuturor provinciilor. Din păcate, aceste proiecte nu au mai putut fi derulate deoarece Primul Ministru de la acea dată şi-a depus demisia, ca urmare a tragediei de la Colectiv, o tragedie pe care cu toţii o regretăm!

În continuarea discursului meu am vorbit despre o altă realitate a României, respectiv despre faptul că imediat ce un Guvern cade „nu se mai întâmplă nimic”, adică toate proiectele sunt anulate şi se gândesc alte priorităţi. Şi tot cu această ocazie am reluat propunerea pe care am lansat-o încă din 6 august 2017 Preşedintelui României, propunere prin care îi ceream un proiect de ţară comun, un proiect care să nu se mai modifice o dată cu schimbarea unui guvern.

Acesta a fost sensul declaraţiei mele şi regret enorm faptul că încă mai există români care folosesc tragedia de la Colectiv pentru a lansa atacuri politice murdare”, a declarat Marian Oprişan.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro