Reclamă

Ordonanţa de urgenţă cu care guvernanţii se lăudau zilele acestea ca fiind salvatoare pentru elevii navetişti a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Conform textului ordonanţei, decontarea se realizează pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier, aspect discriminatoriu pentru un procent considerabil de elevi care fac naveta folosind mijloacele de transport feroviar.

Mai mult decât atât, deşi Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat ca în textul ordonanţei sintagma elevilor care nu pot fi şcolarizaţi să fie transformată în elevilor care nu sunt şcolarizaţi, din motive evidente ce ţin de şcolarizarea elevilor din învăţământul liceal, de exemplu, care pot opta, în baza procesului de admitere, pentru a învăţa într-o unitate de învăţământ cu profil diferit faţă de liceele din localitatea de domiciliu, Guvernul României a decis să aprobe ordonanţa într-o formă chiar şi mai discriminatorie decât înainte.

“În calitate de reprezentanţi ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanţă de urgenţă, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanţilor, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va creşte şi mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul şi a ales să îi sară din ecuaţia parlamentară!”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro