Consiliul Tineretului din România (CTR) apreciază că interesele tinerilor pot fi reprezentate cel mai bine de către tineri. Pentru ca interesele tinerilor să fie reprezentate la masa deciziilor, este necesar ca vocea tinerilor să fie reprezentată şi prin tineri prezenţi în structurile de conducere ale administraţiilor publice locale şi judeţene.
Conform unor date ale Institutului Naţional de Statistică, numărul tinerilor din România a scăzut în perioada 2007-2019 cu 1.977.525 de persoane, reprezentând aproape o treime din numărul total iniţial. Totodată, conform unui studiu Eurostat, aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani şi-au făcut deja planuri să plece din România, aflându-ne pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara ţării.
Deşi au trecut 13 ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, încă persistă obstacole substanţiale plecând de la facilităţile de bază la care tinerii ar trebui să aibă acces, precum canalizare şi apă potabilă în zonele rurale şi cele defavorizate economic şi până la transferul de know-how prin idei inovative, tehnologie, digitalizare, care să îndrepte societatea către progres. Acestea din urmă ar trebui să contribuie la crearea unei atmosfere încrezătoare în zonele locale, oferind oportunitatea tinerilor de a rămâne, de a se dezvolta şi de a îmbunătăţi comunitatea din care fac parte.
În momentul de faţă, cele 4,9 milioane de tineri reprezintă 25,4% din populaţia României (potrivit INS). Pentru o reprezentare proporţională a intereselor tinerilor, Consiliul Tineretului din România solicită ca fiecare formaţiune politică să propună pe locuri considerate eligibile cel puţin 20% persoane tinere cu vârsta sub 35 ani, raportat la numărul total de poziţii de pe listele de la nivelul tuturor UAT-urilor. Considerăm că această măsură ar duce şi la o implicare efectivă a tinerilor în dinamica partidelor politice.
Tinerii romani merită să fie reprezentaţi acolo unde se iau deciziile. Din acest motiv, sprijinim tinerii pregătiţi să ajungă în poziţiile care le pot permite să reprezinte interesele generaţiei noastre. Dacă ne dorim un stat tânăr, atunci este momentul să lăsăm şi tinerii să aibă acces la masa deciziilor!