Atunci când ne simțim copleșiți de toate lucrurile rele, primul lucru care ne vinde în minte, este să apelăm la ajutorul divin.

Și cum altfel putem face asta, dacă nu prin rugăciune? De cele mai multe ori, atunci când ne simțim plini de păcate, alegem cele mai puternice rugăciuni care ne fac să intrăm în legătură cu Dumnezeu. 

Trăim într-o lume decăzută moral, într-un sistem păcătos. Rugăciunile de iertare a păcatelor sunt menite să ne ajute să ne eliberăm de poveri. După cum spune Sfânta Scriptură, în 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte și să ne curăţească de orice nelegiuire”.

 Rugăciune pentru spălarea păcatelor. Cele mai puternice cuvinte ce trebuie rostite în fiecare joi
Colaj Substantial

Rugăciune pentru iertarea păcatelor

Se spune că această rugăciune trebuie rostită în fiecare joi, cu credință și dăruire în fața lui Dumnezeu. Astfel, acesta ne va ierta păcatele și ne va curăța de toate cele rele!

„Dumnezeul meu, cred întru Ține și mă rog Ție, întărește-mi credința! Te iubesc, sporește-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căința să prisosească! Te slăvesc că pe întâiul meu început! Îți mulțumesc, Binefăcătorului meu cel veșnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor.

Dumnezeul meu, binevoiește și povățuiește-mă cu înțelepciunea Ta, călăuzește-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apăra-mă cu puterea Ta. Îți închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferințele mele. Ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine.

Doamne, eu voiesc ceea ce voiești Tu. Pentru că Tu voiești să mă supun voii Tale și făgăduiesc să fac ceea ce voiești Tu. Te rog cu umilință, luminează-mi mintea, oțelește-mi voia, curățește-mi trupul și-mi sfințește sufletul!

Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curățesc de greșalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare și să lucrez cuvintele virtuții. Umple inimă mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greșalele mele, de râvnă pentru binele aproapelui și de defăimare pentru deșertăciunile lumii. Amin!”