Reclamă

Au trecut șase luni de când artistul Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață. La câteva luni de la dispariția fulgerătoare a artistului, prietenul său de suflet, Constantin Enceanu a lansat o melodie în memoria bunului său prieten.

„Petre al nostru nu mai cântă” se intitulează piesa ce a fost lansată ca un omagiu adus lui Petrică Mîțu Stoian. De la data publicării și până în prezent, piesa se bucură de un real succes. Aproximativ un milion de persoane au ascultat-o.

Artistul ce interpretează piesa este Constantin Enceanu care mărturisește că ori de câte ori o interpretează cu greu își poate stăpâni lacrimile.

Constantin Enceanu în lacrimi

Sursa: Social media

„Melodia are până acum 880 000 de vizualizări, aproape un milion. Reacțiile sunt foarte bune la piesa aceasta în memoria lui Petrică. Au început evenimentele. Chiar dacă este nuntă sau botez, lumea a început să-mi ceară melodia aceasta, să le-o cânt! 

La început nu am reușit să o cânt cap-coadă, de atâta plâns. Am cântat-o la două spectacole și nu am putut să duc mai departe melodia. Am interpretat doar două strofe. Mă podideau lacrimile. Cânta doar orchestra… În ochii mei se derulau imaginile cu el, când cântam și ce frumos era! Iar lumea ne aplauda pe amândoi.” a declarat, pentru FANATIK, Constantin Enceanu.

Petrică Mîțu Stoian și Constantin Enceanu au cântat împreună mai bine de 15 ani.  În urmă cu câteva zile a fost organizat și parastasul de șase luni al regretatului artist. La pomenirea care a fost făcută în casa în care a locuit Petrică Mîțu Stoian  au luat parte și Steliana Sima și Rodica Petra.

Am cântat cu el peste 15 ani. De fapt colaboram împreună de 20 de ani. La parastas au fost și colegele mele Steliana Sima și Rodica Petra. Parastasul de șase luni a fost făcut de impresarul Doru Gușman, în casa lui, unde a locuit Petrică în ultimii 15 sau 17 ani de zile.a declarat Constantin Enceanu pentru sursa citată


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro