Vlăduța Lupău trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Totul, după ce, recunoaște ea, a fost și de cealaltă parte a „baricadei”, având la activ, din nefericire, două sarcini pierdute.
Dar, destinul a fost de partea ei și a partenerului ei de viață Adi Rus, iar anul 2022 le va aduce un bebeluș, devenind părinți de băiat, cel mai probabil, la începutul toamnei.
Vlăduța Lupău, momente neplăcute în sarcină
Pentru că se apropie cu pași repezi de momentul cel mare, acum, fiind în București, Vlăduța Lupău s-a interesat și așa a ajuns, spune ea, pe mâna celui mai bun medic.
Ultima consultație pe care a făcut-o i-a adus numai bucurie. Potrivit specialistului, bebelușul este bine, sănătos și crește de la o zi la alta. Iar mămică se încadrează și ea perfect în parametrii favorabili.
”Sunt fericită! Bebe e bine și frumos… Am fost foarte mulțumită și foarte încântată de doamna doctor, mi-a explicat mură-n gură totul. Mi s-a părut că-l văd perfect pe bebe, mi s-a părut mai că mi-l dă în brațe”, a povestit Vlăduța Lupău pe Instagram.
Dar, până să ajungă să dea de cel mai bun medic pentru ea, care să se plieze perfect pe sufletul ei, cântăreața spune că a trecut și prin momente deloc plăcute.
Pierzând două sarcini, imediat ce a aflat că mai are o șansă să devină mamă, Vlăduța Lupău a avut momente de panică, astfel că a decis să meargă de urgență la spital.
Zis și făcut! Doar că odată ajunsă la medic, teama cu care se confrunta nu i-a fost deloc alungată. Ba chiar, subliniază ea, în timp ce explicațiile medicului au lipsit cu desăvârșire, micul schimb de replici pe care l-au avut a fost unul jignitor și foarte costisitor.
Vlăduța Lupău, fericită că visul cel mare i se va îndeplini
Astfel, trecută și prin bune, dar și prin rele, Vlăduța Lupău trage un semnal de alarmă și le îndeamnă pe viitoarele mămici să își aleagă cu grijă medicul care le supraveghează sarcina.
„Eu mai am o experiență super nașpa, de acum câteva săptămâni din București. Am vrut să văd dacă mișcă, dacă e acolo, mi se părea mie că n-am burtă dimineața, am luat-o și eu la răzna, eram și eu panicată. Mi-am făcut o programare.
Ajung acolo, medicul nu avea halat, nu mi-a explicat nimic, doar dacă îl mai întrebam eu ceva din ce mai știam eu, mi-a luat și o căruță de bani, vreo 500 de lei, ceea ce pentru o femeie de rând mi se pare mult.
A vorbit și urât și flegmatic cu mine, mi-a zis și sexul bebelușului, poate eu nu-l știam sau nu doream să-l știu. Mă gândeam că dacă dai peste unu de ală, n-ai nicio șansă să afli dacă ai sau nu ceva risc. E foarte important doctorul care-ți monitorizează sarcina”, a mai povestit cântăreața pe rețelele sociale.
Fericită că totul merge așa cum trebuie, dând uitării trecutul, soția lui Adi Rus și-a anunțat prietenii din online că începe pregătirile pentru momentul cel mare. Toate alegerile pe care le va face, zice ea, vor fi în concordanță și cu părerile celor care o admiră, dar și cu sfaturile pe care le va primi de la cele care deja au adus pe lume un copil.
„Am rămas în București, m-am uitat la cărucioare, la mobilă pentru camera lui bebe. O să vă arăt și vouă ca să ne consultăm, vreau să consult părerile fetelor care au mai folosit”, a mai spus artista.