Reclamă

Elena Merișoreanu și soțul ei sunt împreună de mai bine de 50 de ani. Despre mariajul ei, a vorbit chiar îndrăgita interpretă de muzică populară. Invitată în cadrul unui podcast, Elena Merișoreanu a făcut noi dezvăluiri din tinerețea sa. Artista a recunoscut că soțul ei a avut mai multe aventuri, însă cea mai dureroasă a fost atunci când soțul a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. 

Elena Merișoreanu a fost înșelată de soț cu cea mai bună prietenă a ei, cu care era și colegă de breaslă. Artista a povestit că ajunsese în punctul în care a vrut să divorțeze, din cauza cumpenelor apărute în relație.

„Am avut cumpene când am vrut să mă despart. Aveam doi copii. Și-am vrut să mă despart de el. Dacă ar fi să mă mai nasc odată, tot pe el l-aș lua. Că a fost un om de casă și-a văzut de copii, chiar dacă a avut aventuri”, a spus Elena Merișoreanu, în cadrul podcast-ului.

Elena Merișoreanu: „Eram prietene bune. Ca două surori”

„Era cântăreață cunoscută, frumoasă, nemăritată, era super frumoasă. Dar eram prietene bune. Ca două surori (…).

Mă duc în bucătărie. Doamne iartă-mă, că nici nu aveam de gând să fac așa ceva. Iau un cuțitaș și mă duc: ascultă, păi eu te-am considerat sora mea și prietenă, și tu trăiai cu bărbatul meu. Și știu tot. Uite, în vitrină, acolo, ai scos paharele de cristal, ai făcut cutare. Că eu am văzut modificări în casă. Zic te tai, te bagă soru-mea în sac și te arunc pe gârlă. 

Ea  nu mai știa ce să zică. S-a ridicat în picioare și a zis: <<Auzi, știi ceva? Să zici mersi c-am fost eu, n-a fost alta. Eu am avut grijă de el. Dacă era alta, ți-l lua de tot>>.

Și am început să râd. Am luat-o în brațe, am pupat-o. Nici în ziua de astăzi nu i-am spus soțului meu”, a mai spus artista, pentru același interviu.

@video.clipuri1 #elenamerisoreanu #interviu #protvromania ##lamaruta_protv #videoclipuri1 #fy #2022 #inselat ♬ sunet original – video.clipuri1


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro