Reclamă

Aurel Tămaș este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi. Nu de puține ori, acesta a fost invidiat pentru cariera frumoasă, dar pentru familia unită. Chiar și așa, lucrurile s-au schimbat radical atunci când artistul a cunoscut-o pe Eliza Ancău, despre care se spune că ar fi fost cauza divorțului dintre Aurel Tămaș și soția sa, Marieta. Chiar și părinții tinerei ar fi știut de relația fiicei sale cu artistul care este mai mare cu 30 de ani decât ea. În prezent, tânăra pare că s-a retras din lumina reflectoarelor și se ocupă de proiectele sale, găsindu-și fericirea în brațele unui alt bărbat. 

Eliza Ancău și-a continuat cariera în lumea modei

În urmă cu câțiva ani, informația conform căreia Aurel Tămaș ar avea o amantă zguduia lumea mondenă. La acel moment, s-a iscat un adevărat scandal și nimeni nu se aștepta ca artistul să oscileze între tânără și Marieta. Nimic nu părea să prevestească ceea ce avea să se întâmple. Artistul și soția sa păreau extrem de fericiți, doar că Eliza Ancău a reușit să tulbure liniștea familiei.

Tânăra a participat la mai multe concursuri de modă pe care le-a și câștigat. În anul 2015, tânăra a fost aleasă Miss România. Eliza Ancău a studiat la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Cum arată și cu ce se ocupă fosta iubita lui Aurel Tămaș. Tânăra a câștigat Miss România 2015
Instagram

La acel moment, artistul mărturisea că nu are nicio legătură amoroasă cu tânăra, ci doar profesional. Eliza Ancău a lucrat ca asistentă la emisiunea „Minunile lui Tămaş” care a fost difuzată la Look Tv.

În prezent, Eliza Ancău se concentrează pe cariera în lumea modei, iar pe plan personal, se pare că și-a găsit liniștea unui alt bărbat, dovadă fiind imaginile postate pe Instagram. Cei doi par să aibă o relație serioasă, iar primele zile din 2022 i-au prins într-o vacanță în Praga.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro