Deși este vedetă, Claudia Pavel nu se numără printre divele care dau o adevărată avere pe lucrurile personale. În timp ce alte persoane publice de la noi nu se uită la bani atunci când vine vorba de un parfum sau cosmetice, artista nu merge pe același principiu. Chiar în urmă cu ceva timp, Claudia Pavel mărturisea că nu ar da niciodată o avere pe un parfum.
Cât costă parfumul preferat al Claudiei Pavel
Deși a cunoscut succesul cu piesele sale, artista nu dă mulți bani pe lucrurile personale. Chiar artista mărturisea că este greu să aleagă un parfum pe care să îl folosească permanent. Chiar și așa, există un brand care a cucerit-o definitiv pe artistă. Parfumul preferatei al Claudiei Pavel este Daisy by Marc Jacobs pe care și-l poate permite orice femeie.
Mai exact, acesta costă puțin peste 300 de lei. Ceea ce trebuie să știți despre parfumul preferat al artistei este faptul că este considerat unul dintre cele mai rafinate și elegante parfumuri, potrivit pentru primăvară-vară. Daisy by Marc Jacobs are o compoziție caldă de note de violetă, iasomie și gardenie.
Se spune că femeile care aleg acest parfum sunt cele care sunt veșnic îndrăgostite. Ba mai mult, aleg să își ascundă vârstă în spatele unui parfum care face trimitere la optimism și romantism. Nici nu e de mirare că artista preferă acest parfum având în vedere că este mereu cu zâmbetul pe buze. În urmă cu ceva timp, chiar artista mărturisea că adoră parfumurile ce au o compoziție caldă și că nu îi plac notele lemnoase ori de mosc.
„Favoritele mele sunt parfumurile fresh, florale şi de aceea îmi este greu să fiu fidelă unui singur parfum, aşa că am foarte multe. Nu cheltui însă foarte mult pe un parfum şi nu aş purta niciodată arome moscate, orientale sau lemnoase. Mi se par grele”, mărturisea la acel moment Claudia Pavel.