Cătălin Zmărăndescu, fost concurent la „Survivor”, a făcut dezvăluiri șocante în cadrul podcastului lui Damian Drăghici. Fostul campion mondial şi european la box a recunoscut că au existat momente în viața lui când a vrut să se sinucidă. Ce i s-a întâmplat?
De ce a vrut Cătălin Zmărăndescu să se sinucidă?
Invitat în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, Cătălin Zmărăndescu a făcut mărturisiri sincere. Fostul sportiv a povestit că s-a confruntat cu momente grele, care l-au marcat de-a lungul vieții. Pe vremea când era bodyguard-ul lui Gigi Becali, Zmărăndescu a fost implicat într-un mega-scandal și a fost condamnat la închisoare. Totul se întâmpla în 2009, atunci când a și încercat să se sinucidă. Cine l-a salvat în ultimul moment?
Cătălin Zmărăndescu a precizat că experiența dramatică prin care a trecut l-a împins să-și pună capăt zilelor în acele momente.
„A fost cel mai greu moment din viața mea. Dacă rămâneam pe drumul ăla, făceam ani grei de pușcărie. În momentul în care am pierdut totul – și când spun totul, chiar e totul – după incidentul cu Gigi Becali, m-am urcat pe bloc, la etajul 10 și m-am așezat pe marginea blocului cu picioarele în gol.
Și îmi puneam întrebarea: De ce mai trăiesc? Am fost prost, am pierdut tot, am făcut greșeli, una după alta, nu are rost să mai trăiesc. În acel moment mi-a sunat telefonul.”, a povestit fostul bodyguard al lui Gigi Becali.
Un amic de-al lui l-a oprit să facă gestul șocant
Cătălin Zmărăndescu a detaliat faptul că cel care i-a salvat viața a fost un prieten bun de-al său. Bărbatul a venit la fața locului și l-a convins în ultima clipă că nu are de ce să se sinucidă.
„Era un prieten foarte bun, e psiholog. Mi-a zis: Unde ești? Că vin acum! A venit, s-a așezat lângă mine, m-a luat de mână și mi-a zis: Dacă sari tu, sar și eu. Dar înainte să sari îți spun că ești un prost și un egoist, pentru că te gândești doar la tine. Și a reușit să mă aducă cu picioarele pe pământ și să mă facă să îmi dau seama cât de puternic sunt. Momentul ăla a fost momentul meu de cotitură, care m-a schimbat foarte mult și m-a făcut să gândesc altfel”, a mai adăugat Zmărăndescu.