Reclamă

Artistul a fost eliminat de la „Survivor România” pe baza motivelor medicale, iar acum încearcă să își revină. Traiul din junglă l-a afectat destul de mult. CRBL a mărturisit că a slăbit 15 kilograme cât timp a fost plecat în emisiune. 

CRBL: Încerc să-mi aduc aminte ce înseamnă să revin la normalitate

În cadrul unui interviu acordat recent, artistul a vorbit despre experiența pe care a trăit-o timp de trei luni în Republica Dominicană, dar a mărturisit și cu cine ar ține legătura după ce se termină competiția.

CRBL mai are nevoie de timp pentru a se recupera, iar revenirea la normalitate este un proces destul de greu.

„Sunt mai bine, mă recuperez şi încerc să-mi aduc aminte ce înseamnă să revin la normalitate, mâncare, somn, telefon etc. (…)
Am slăbit 15 kg şi o să încerc o viaţă mult mai echilibrată şi mai sănătoasă. Vreau să mă bucur mai mult de viaţă”, a declarat CRBL pentru click.ro.

CRBL, despre problemele de sănătate pe care le are în urma participării la „Survivor România”
Instagram

Artistul își dorește să păstreze legătura cu Laura Giurcanu, cea care i-a fost alături pe parcursul emisiunii, dar și cu alți foști colegi de echipă, la fel stau și lucrurile în cazul unor Războinici.

„Cu siguranţă Laura Giurcanu rămâne prietena mea şi o să ţin legătura şi cu câţiva dintre Faimoşi, dar şi Războinici. Nu vreau să dau nume, dar timpul le va arăta”, a mai adăugat cântărețul pentru sursa menționată.

După cele trei luni destul de grele din Republica Dominicană, dorul de familia sa l-a copleșit, așa că imediat după eliminare, și-a dorit să ia legătura cu soția și fiica sa. Deși a vrut să își facă toate poftele, medicii l-au sfătuit să mai aștepte pentru că nu își revenise complet.

„Primul lucru a fost să vorbesc cu fetele mele, Elena şi Alesia, cu familia mea, după care să mănânc ceva buuun, dar nu chiar ce voiam eu, pentru că nu puteam din punct de vedere medical şi, bineînţeles duş”, a precizat CRBL.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro