În doar câteva luni, fosta prezentatoare a emisiunii „Star matinal” va ajunge în fața altarului. Vedeta se va căsători religios, iar pregătirile pentru marele eveniment sunt în toi.
Cât despre emoții, Nasrin spune că acestea aproape că nici n-ar exista. În aceste momente se concentrează pe cum va arăta rochia de mireasă, dar și pe ultimele detalii ce trebuiesc puse la punct. În mare parte, totul a fost stabilit, de la invitați, la artiști.
„Ar putea să strice nunta..”
„În câteva luni mă mărit (n.r. cununia religioasă) și toată atenția este acolo, nu spre altceva. Cât despre emoții, am și nu am. Mi-a ocupat destul de mult timp treaba cu podcastul, dar și alte proiecte și nu prea m-am gândit.Acum merg la probe pentru rochia de mireasă. Urmează prima probă și focusul e pe rochie. Aproape totul e stabilit. Artiștii sunt aleși, invitațiile au fost trimise aproape toate. Încă n-au început emoțiile acelea mari. Nu aș vrea să mă gândesc nici la revenirea restricțiilor, care ar putea să strice nunta, nici la nimic. O să fie bine.” a declarat Nasrin Ameri pentru Click!
Cât despre viața sa profesională, în aceste momente Nasrin își îndreaptă atenția către podcast-ul pe care l-a lansat în urmă cu câteva săptămâni. Cu toate că nu mai prezintă o emisiune pe micul ecran din decembrie anul trecut, aceasta spune că experiența în televiziune nu i-a lăsat un gust amar. Așteaptă cu nerăbdare să fie implicate în alte proiecte televizate, însă, până la acel moment se focusează pe activitatea din mediul online.
„Nu am rămas cu un gust amar din televiziune. A fost decizia mea să renunț, dar asta nu înseamnă că am rămas cu un gust amar. De abia aștept să fac parte din alte proiecte și sunt sigură că drumul meu în televiziune nu s-a oprit aici, dar este o ocazie foarte bună să cresc online și profit de perioada asta.” a declarat Nasrin Ameri pentru sursa citată