Reclamă

Ilinca Vandici este una dintre cele mau cunoscute și apreciate prezentatoare de la noi. Aceasta și-a început cariera de aproape două decenii. Încă din adolescență, a dorit să aibă brand-uri de lux precum vedetele pe care le admira. Ce sacrificii a făcut pentru a avea parte de ele.

Ilinca Vandici este gaza emisiunii „Bravo si Stil!” de câțiva ani, iar publicul o apreciază pentru aparițiile sale. La începutul carierei sale, aceasta a făcut câteva sacrificii pentru ca ținutele sale să fie ca scoase din reviste și să semene cu vedetele de la Hollywood. Nu și-a cumpărat niciodată haine fake și a stat nemâncată pentru a achiziționa obiecte de brand.

„Înțeleg oamenii care-și iau fake-uri, eu nu am apelat niciodată la așa ceva. Am fost tentată, nu mai spun în ce conjunctură, dar mi-am zis așa: „De ce să mă păcălesc eu pe mine?!”. Au fost zile în care am mâncat pâine cu icre ca să-mi ajungă bănuții. Dar n-am simțit niciodată nevoia să parvin. Am strâns bani, n-am mâncat o perioadă, ca să-mi achiziționez, la un moment, o geantă sau o pereche de pantofi.”, a declarat Ilinca pentru Ego.ro.

Social media

Ilinca Vandici și-a aranjat aparițiile în reviste

Ilinca Vandici recunoaște că și-a dorit ca aparițiile sale să fie impecabile de fiecare dată și să nu fie surprinsă în vreo ipostază neplăcută. Aceasta a aranjat cu paparazzi câteva dintre publicațiile în care a apărut, mai ales cele din costum de baie. Vedeta vorbea cu aceștia și avea grijă să iasă aranjată și cu abdomenul fit pentru ca totul să fie perfect pentru ea.

„Mi-am aranjat cu paparazzi aparițiile în presă. N-au fost multe. Eram oricum interesantă pentru acești jurnaliști. Îmi păsa să nu fiu dată la ”prost îmbrăcate”. La ce mod am aranjat… Vine vara, se fac poze în costume de baie, acelea au fost pictorialele pe care le-am aranjat. Mă sunau, le ziceam că sunt la mare, mă machiam, eram fit, nu mâncam cu 7 ore înainte, ca să arăt bine în poze. Oricum, în general, fugeam de paparazzi. La un moment dat, am avut o răfuială cu unul dintre ei, l-am amenințat că-i arunc camera la gunoi, el mi-a zis că mă reclamă la poliție, dar, a șters poza.”, a mai spus prezentatoarea.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro