Oana Sârbu este o artistă consacrată, iar admiratorii au apreciat-o și respectat-o întotdeauna. Aceasta a avut parte de momente grele în ultimii doi ani, după ce și-a pierdut mama, iar mai apoi tatăl. Actriței i-a fost foarte greu și a suferit foarte mult, după ce cele mai dragi persoane din viața ei au trecut în neființă.
Oana Sârbu, în vârstă de 54 de ani, a trecut prin drama vieții ei, după ce în pandemie și-a pierdut ambii părinți. În luna august a anului 2020, mama acesteia a decedat, la vârsta de 87 de ani, iar tatăl ei, în vârstă de 86 de ani, a murit și el în luna decembrie a anului 2021.
Oana Sârbu, mărturii dureroase după moartea părinților ei
Oana Sârbu a spus că anul acesta va fi unul mai trist, pentru că va fi fără părinții ei, pe care i-a pierdut în urmă cu un an. Artista va face Paștele alături de prieteni, la Herculane, unde va susține chiar și un recital cu muzică de pe unul dintre albumele ei.
,,Anul acesta, într-adevăr, va fi un mai trist pentru că va fi fără părinții mei, pe care i-am pierdut anul trecut. De fapt, acum doi ani pe mama și anul trecut pe tata. Așa că facem Paștele doar în familia foarte restrânsă, alături de prieteni.
Voi merge la Herculane, unde voi susține un recital cu muzică de pe albumul meu <<În drum spre școală>>. Pregătesc și de ziua mea, pe 13 mai, un concert, sunt tăuroaică. Să zicem așa că încerc să mă recompun emoțional”, a declarat Oana Sârbu pentru Click.
Actrița a mai susținut că este de părere că forța stă în fiecare persoană, în imobilizare și în oamenii dragi care apar în viața noastră și că cineva ne oferă o putere extraordinară ca sa putem trece peste lucrurile triste.
Oana Sârbu a povestit despre cum toate amintirile cu părinții ei îi sunt foarte dragi și că cele mai frumoase amintiri sunt cele în care tatăl ei venea din turnee și îi aducea cadouri, pentru că acesta pleca foarte des în mai multe țări.
,,Toate amintirile cu părinții mei îmi sunt foarte dragi. Cele mai frumoase amintiri sunt cele în care tatăl meu venea din turnee și îmi aducea cadouri. El pleca foarte des în multe țări. Din țările Orientale primeam lucruri care nu se găseau pe vremuri: banane, halva, caju, smochine, curmale. Îmi aducea blugi, tot felul de păpuși din Rusia, Turcia, dorm și acum cu ele!”, a mai menționat Oana Sârbu.
Oana Sârbu a vorbit despre păpușile ei
Celebra actriță a zis că are păpuși încă de când avea opt luni și că bunica ei i-a făcut uneia dintre ele rochițe. Oana a menționat că din nefericire nu are o fetiță căreia să îi ofere păpușile, are un băiețel, dar le păstrează pentru ea.
,,Am păpuși de când aveam opt luni. O păstrez pe Doinița, dar pe Laura o am de când aveam opt luni, de la botez. Bunica i-a făcut rochițe și păstrez și rochițele. Toate păpușile aduse de tata le păstrez. Din păcate, nu am o fetiță să i le dau ei, am un băiețel.
Dar le păstrez pentru mine și le scot de acolo mai cu seamă când caut și găsesc fotografii de când eram copil. Unchiul meu era fotograf amator și am mii de fotografii de când eram copil”, a declarat Oana Sârbu.