Reclamă

În fiecare an, cu câteva zile înainte de Paște, Patriarhul Daniel adresează câteva cuvinte credincioșilor din întreaga țară. Păstrând tradiția, la fel s-a întâmplat și în acest an. Înalt Prea Sfințitul a venit cu câteva sfaturi și nu a uitat nici de cei care traversează o perioadă extrem de dificilă, fiind puși în fața unui război.

În Joia Mare, Patriarhul Daniel a venit cu un mesaj pentru toți credincioși. Acesta a subliniat importanța sărbătorilor pascale și însemnătatea acestora. Mai mult, i-a îndemnat pe toți să fie mai buni și să uite de ceartă și supărarea, mai ales în aceste zile.

„Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos înseamnă biruinţa iubirii Lui răstignite asupra morţii cauzate de ură şi violenţă. Însă, Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică, pământească, ci ea este trecerea de la viaţa pământească vremelnică, la viaţa cerească veşnică.

De aceea, la slujba Învierii din noaptea de Paşti cântăm: Astăzi prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, viaţa veşnică, deoarece Hristos Cel înviat din morţi a dăruit femeilor mironosiţe bucurie, iar ucenicilor Săi pace. Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne îndeamnă pe toţi creştinii să împărtăşim celor din jurul nostru bucuria şi pacea lui Hristos prin rugăciune şi fapte bune.”, a transmis Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel, mesaj pentru toți credincioșii chiar înainte de Paște. Ce a transmis Înalt Prea Sfințitului
Social media

„Ne rugăm pentru încetarea războiului”

De asemenea, Patriarhul Daniel nu a uitat nici de faptul că nu departe de țara noastră este în plină desfășurare un război. Acesta i-a sfătuit pe toți credincioșii să se roage pentru încetarea războiului din Ucraina, să arate bunăvoință și să vină în ajutorul refugiaților.

„În mod deosebit, să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina şi să ajutăm pe refugiaţii ucraineni. De asemenea, să arătăm preţuire şi iubire milostivă tuturor oamenilor bolnavi şi întristaţi, bătrâni şi singuri, dar şi copiilor din familiile sărace.

Totodată, să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română. Cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor doriri de pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună cu salutarea pascală Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, a mai spus de Patriarhul Daniel.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro