Reclamă

Dan Șucu se numără printre cei mai potenți oameni de afaceri din România. Fondatorul Mobexpert a muncit foarte mult pentru a ajunge la acest nivel. Dan a reușit să-și transforme afacerea într-una extrem de profitabilă.

Dan Șucu este unul dintre „leii” investitori din cadrul emisiunii „Imperiul Leilor”. Afaceristul a povestit cum și-a început propria sa afacere și prin ce a trecut atunci când Mobexpert era doar un vis, care, în cele din urmă, i-a devenit realitate.

social media

Cum a făcut Dan Șucu primii bani

În ediția difuzată miercuri seara, Sebastian Petrescu a fost primul afacerist care s-a prezentat în fața „leilor”, cu ecleruri. Acest lucru l-a făcut pe Dan Șucu să-și aducă aminte de începuturile afacerii sale.

„Produsul este excepțional, el nu devinde excepțional așa, din cer, este rezultatul muncii unor persoane, a obsesiei de a face lucrurile bine. Îmi aduc aminte că atunci când mi-am început afacerea, când mă sculam dimineața, după 12-14 ore de lucru în ziua anterioară, primul lucru pe care îl făceam, vomam nervii pe care îi strânsesem cu o zi înainte.

Zi de zi, în fiecare dimineață. Mie barba începuse să îmi dispară de pe față, așa, niște pete, în stânga, în dreapta. Toate din cauza nervilor, și stresului, și dorinței de a face lucrurile bine. Știu prin ce treci”, a spus Dan Șucu.

Pentru a-și deschide afacerea mult visată, Dan Șucu a trebuit să vândă o casă moștenire dintr-o afacere anterioară. Cu banii obținuți de pe urma casei, acesta a cumpărat un camion de mobilă din Franța.

„Am reușit ca în prima lună să vând jumătate de camion, așa cum îmi propusesem. Era în iunie. La 1 iulie 1993 a fost introdus TVA-ul. În decembrie al acelui an vindeam deja 4 camioane. Anul următor îmi aduc aminte că am făcut profit de 1 milion de mărci.

Era ceva extraordinar, nu-mi venea să cred. La 4 ani de zile după ce am început societatea, devenise cel mai mare producător, cel mai mare exportator, importator și comerciant de mobilă al României. Cu 4.000 de angajați în 4 ani de zile.

Eu nu am avut nicio îndoială că voi face ceva care credeam că va fi deosebit. Nu am avut nicio îndoială, doar nu știam când. Dar de realizat, eram convins că voi realiza ceva. Și asta a venit de atunci, din faptul că atâția oameni îți spun că se poate. Și asta ar trebui să înțeleagă oricine este în sala asta, că orice se poate, dacă ești suficient de încrezător”, a declarat Dan Șucu în cadrul unui interviu.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro