Elena Udrea se află în continuare în Bulgaria, acolo unde tribunalul din Blagoevgrad a decis predarea acesteia autorităților din România. Astfel, se preconizează că fostul ministru va ajunge în țară după sărbătorile pascale și o să fie încarcerat în penitenciarul de femei Târgșor.
Speranțele Elenei Udrea s-au spulberat, după ce penitenciarul din Blagoevgrad a decis predarea acesteia. Mai exact, după ce instanța a analizat documentele primite din România în legătură cu condițiile din închisori a decis extrădarea acesteia. Potrivit instanței, s-a stabilit conformitatea condițiilor de închisoare, așa că s-a decis predarea Elenei Undrea autorităților din România.
După decizia instanței, Elena Udrea are la dispoziție cinci zile pentru a face recurs. Iar în situația în care decizia va rămâne neschimbată, fostul ministru va fi predat autorităților din România după sărbătorile pascale.
Odată ajunsă în țară, Elena Udrea va ajunge la penitenciarul de femei Târgşor, unde își va petrece trei săptămâni în carantină, în regim închis.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, întâlnire emoționantă
Adrian Alexandrov a reușit să o viziteze, în urmă cu o săptămână, pe Elena Udrea, în penitenciarul în care este reținută. Întâlnire dintre cei doi a fost una emoționantă, însă presărată cu vești proaste. Chiar partenerul Elenei Udrea a fost cel care i-a dus veste că aceasta nu va putea beneficia de arest la domiciliu și va rămâne în penitenciar.
Adrian Alexandrov a declarat că Elena Udrea a fost extrem de dezamăgită când a auzit vestea și asta pentru că dorința sa cea mai mare era de a ajunge acasă, la fetița sa.
„Am reușit să ajung la Elena azi, eu personal i-am dat vestea despre respingerea deciziei de punere în arest la domiciliu, este o veste grea pentru noi, este cu atât mai greu pentru că spera să fie eliberată din arest ca să poată ajunge la domiciliul în care ar fi putut să-și vadă și să-și strângă în brațe copilul. E departe de casă, de copil și de familie.
Este singură, am rugat-o să reziste să nu cedeze și să spere că va ajunge acasă lângă fetița, pentru că asta-și dorește cel mai mult,”, a declarat Adrian Alexandrov, la Realitatea Plus.