Reclamă

Oficialul susține că țara noastră se află într-un context economic dificil în acest moment. Pentru depășirea acestei perioade grele, este nevoie de două elemente. Aceste două elemente cheie sunt: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român.

Nicolae Ciucă a subliniat că nu se poate merge la infinit cu salariul minim. De aceea, unul dintre principalele obiective ale Guvernului este să determine românii din străinătate să fie atrași de mediul economic din România.

„Să se întoarcă acasă, să poată să își ducă o viață normală alături de familie”, a declarat premierul.

Pentru ca aceste lucruri să fie posibile, susține Ciucă, trebuie să existe mai multe locuri de muncă și bine plătite. Încă un obiectiv este ca la locurile de muncă salariile să ajungă precum cele din țările de vest. Premierul s-a referit şi la continuarea programului Kurzarbeit şi acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii aflaţi în şomaj tehnic.

Ajutor pentru afaceriștii români

Şeful Executivului a punctat că pachetul „Sprijin pentru România” este integrat viziunii pro business a Guvernului.

Ultima oră! Ce spune premierul Nicolae Ciucă despre salariul minim din România: Obiectivul Guvernului este să...
Inquam photos/ Octav Ganea

Nicolae Ciucă a participat la o reuniune cu investitori străini în România, în cadrul căreia a anunțat reactivarea unei scheme de ajutor de stat. Prin intermediul acesteia, afaceristii vor beneficia de sprijin pentru a demara noi investiții. În acest mod se vor crea noi locuri de muncă.

Conform premierului, în următoarea perioadă, Guvernul va aproba o schemă de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor de peste un milion euro cu impact major în economie.

„Schema a fost reactivată și continuă, vom putea ca prin investițiile pe care le faceți, să putem să stimulăm și să ne asigurăm că aceste investiții asigură locuri de muncă, dezvoltarea sănătoasă și așteptată atât de mult de fiecare dintre români. Am asigurat 200 milioane de euro. Este un mecanism care răspunde așteptărilor mediului economic, cu beneficii semnificative pentru industria prelucrătoare, a construcțiilor, informații și comunicații, sănătate și HoReCa”, a declarat oficialul.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro