Reclamă

Maria Constantin este mai fericită ca niciodată. Interpreta de muzică populară a făcut demult ordine în viața ei și a ajuns la concluzia că vrea să rămână pentru tot restul vieții alături de Robert. Familiile celor doi le susțin alegerea și promit că vor fi alături de ei mereu.

Maria Constantin și-a găsit liniștea pe care o căuta de ceva timp. Robert este cel care i-a promis că o va face fericită în fiecare zi din viața ei și s-a ținut de cuvânt. Mult timp, artista a fost destul de reticentă în ceea ce privește bărbații din viața ei, dar se pare că Robert întrunește toate calitățile bărbatului perfect.

Mai mult, Maria Constantin vrea să îmbrace rochia de mireasă și să își unească destinul în mod religios. Familiile celor doi sunt foarte bucuroase pentru ei, în special cea a Mariei. Mama interpretei este mai mult decât fericită pentru că fiica ei zâmbește din nou și este împlinită.

Maria Constantin are o relație specială cu viitorii socri

Atât părinții Mariei Constantin, cât și cei ai lui Robert s-au întrunit cu ocazia petrecerii pe care artista o organizat-o de ziua ei. Ca și cum toate semnele de până acum nu erau suficiente că sunt făcuți unul pentru celălalt, interpreta, viitorul ei soț și socrul ei sunt toți născuți în aceeași zi.

Părinții lui Robert sunt nerăbdători să o primească, oficial, pe Maria în familia lor și au numai cuvinte de laudă la adresa ei. Cei doi o apreciază atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Părinții lui Robert au sesizat influența pozitivă pe care Maria Constantin o are asupra fiului lor. Tocmai de aceea, nu este de mirare că o iubesc ca pe o fiică.

„Le doresc să fie fericiți, să îi văd cu realizări frumoase. O văd foarte fericită pe fiica mea. E foarte împlinită.

Se vede că e susținută în primul rând. E mult mai veselă, mai sigură pe ea. Au fost momente în care m-a încurajat ea pe mine. Am trecut toată familia prin mai multe necazuri”, a spus mama Mariei Constantin la petrecere, potrivit fanatik.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro