Reclamă

Natașa Raab, cunoscuta publicului sub numele de Coana Chiva prin prisma reclamei la iaurt a fost diagnosticată cu o boală gravă.Aceasta are parkinson și din nefericire, starea actriței de sănătate nu este una tocmai bună.

Natașa Raab nu mai poate merge deloc, îi tremură picioarele și nu mai are stabilitate. Din acest motiv a fost nevoită să se retragă din activitate.

„Natașa nu poate merge..”

Sursa: Social media

„Nu sunt mai bine, nu mai pot merge deloc, stau numai pat. Îmi tremură picioarele, nu mai am stabilitate, vorbesc foarte greu. Le urez tuturor ”Paște liniștit!” și vă mulțumesc din suflet că vă gândiți la mine.” a declarat Natașa Raab pentru ego.ro

Natașa Raab nu este singură, alături de ea fiind doamna Viki, cea care o îngrijește. Femeia spune că actrița nu se mai poate deplasa, dar mănâncă singură și este lucidă. Zilnic aceasta ia câte cinci pastile pentru a-și putea ține boala sub control.

„Natașa nu poate merge, nu-și controlează mersul, dar mănâncă singură, iar mintea îi merge. Uneori vorbește mai greu, alteori e mai bine. Este și profesoară de dicție, așa că singură își face exercițiile de vorbire. Acum ne aflăm la mine la țară, am luat-o din casa ei din Craiova, aici vom petrece Paștele. Acolo era mai greu, aici mă mai ajută soțul meu. Natașa ia cam 5 medicamente zilnic, după ce a fost diagnosticată cu Parkinson atipic, boală care evoluează încet. Are și un cărucior medical, cu care se deplasează, dar și un pat medical, adaptat nevoilor dânsei. S-a descurcat singură, până anul trecut, dar, în timp, n-a mai putut merge, trebuie susținută.” a declarat aceasta pentru sursa citată

Anul trecut, actrița era fericită pentru că a filmat pentru reclama ce a făcut-o consacrată. Echipa de filmare s-a deplasat până la locuința sa din Craiova.

A venit întreaga echipă la mine acasă, am filmat, apoi vocea am compus-o din bucăți, la montaj, din vocea mea, de anii trecuți, dar și de acum. Am repetat de multe ori prin casă: ”Prea bun, prea ca la țară!”, ca să iasă totul perfect.” a declarat Natașa Raab, conform sursei citate


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro