Reclamă

Casa Națională de Pensii a clarificat condițiile în care plata pensiei poate fi suspendată. Există 15 situații în care cei care primesc pensii își pot pierde acest drept.  Potrivit CNPP, sunt vizate persoanele care privesc pensie pentru invaliditate, atipice, pensie de urmaș sau soț supraviețuitor. De asemenea, poate fi suspendată plata pensiei și la solicitarea titularului.

1. Ei sunt în pericol de a rămâne fără pensie

Așadar, pensia poate fi suspendată dacă pensionarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat. În acest caz, dacă România a încheiat convenție de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale și pensia este oferită de către celălalt stat, persoana în cauză nu mai primește pensie și din România.

De asemenea, persoana care primește o pensie anticipată și realizează venituri pentru care asigurarea în sistemul public de pensii este obligatorie își pierde dreptul la pensie. Aici sunt exceptați consilierii locali sau județeni.

Își mai pierd pensia, de asemenea, cei care au pensie de invaliditate, dar nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie.  De asemenea, personalul de invaliditate care nu mai urmează programele recuperatorii își va pierde și el pensia.

Alte cauze din cauza cărora pensiile pot fi anulate:

– pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, realizează venituri pentru care asigurarea in sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni;

Acești români vor rămâne fără pensie în secunda doi! Autoritățile tocmai au făcut anunțul

pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, realizează venituri în baza unui contract de muncă, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv;

2. Alte situații în care românii își pot pierde pensia

– copilul, beneficiar al pensiei de urmaş, care a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor;

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut;

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;

– pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul

3. Când își primesc românii banii înapoi

Reluarea pensiei se face începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care a dus la suspendarea plății pensiei. Aici, cererea trebuie să fie depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată.

În situația copilului urmaș care a împlinit vârsta de 16 ani și nu a făcut dovada continuării studiilor, pensia va fi reluată de la data începerii anului școlar.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro