În această săptămână, Poliția Locală din București a continuat activitățile de verificare a respectării microcipării și sterilizării animalelor de companie. Conform unui comunicat al instituției, acțiunile polițiștilor locali au avut loc în sectorul 2 al Capitalei. Acestea i-au vizat pe deținătorii de câini și pisici care locuiesc la curte, în zona cartierelor Industriilor, Andronache și Colentina.
În urma controalelor făcute, polițiștii au descoperit că 21 de proprietari de animale de companie au „uitat” că trebuie să se și ocupe de aceste patrupede. Una dintre cele mai importante măsuri pe care aceștia trebuiau să o ia este sterilizarea, pe care se pare că au uitat să o facă. Pentru acest lucru, toți cei 21 de posesori de animale de companie au fost sancționați contravențional și avertizați să își sterilizeze animalele.
Amendă uriașă pentru o femeie de 39 de ani
O femeie în vârstă de 39 de ani a primit cea mai aspră amendă. Ea a trebuit să scoată din buzunar suma de 5.000 de lei. Femeia deținea o cățelușă de rasă comună, nesterilizată. Animăluțul nu avea nici carnet de sănătate și nici microcip. De asemenea, de o lună de zile are și patru pui despre care a spus că nu știe ce să facă cu ei.
Cu ocazia întocmirii procesului verbal, T.A. a declarat că nu cunoaşte legea referitoare la obligativitatea sterilizării animalelor de companie. Mai mult, ea a declarat că analizează posibilitatea contestării în instanţă a sancţiunii pe motiv că amenda este prea mare.
Reamintim că totul apare în Ordonanța de Urgență 155.2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Conform acestui document, deţinătorii de câini din rase comune sau metişi au obligaţia sterilizării acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.