Rihanna și A$AP Rocky și-au spus adio, după ce bărbatul ar fi înșelat-o. În doar câteva săptămâni, artista va aduce pe lume primul lor copil. Din nefericire, povestea lor de dragoste a ajuns la final înainte ca Rihanna să nască.
Rihanna, înșelată de tatăl copilului, A$AP Rocky
Rihanna și rapperul A$AP Rocky păreau să aibă o relație solidă, însă inevitabilul s-a produs! Potrivit site-ului Just Jared, vedeta l-ar fi prins pe A$APP Rocky în timp ce o înșela cu Amina Muaddi, nimeni alta decât designerul de pantofi cu care a lucrat Rihanna pentru brandul Fenty.
Când a aflat că este trădată pe la spate, Rihanna nu a stat pe gânduri și a decis că despărțirea e singura cale. Se pare că ultima dată când Rihanna și A$APP Rocky s-au întâlnit a fost la un restaurant din Los Angeles.
La un moment dat, artista s-a ridicat de la masă plângând și a plecat fără tatăl copilului său. Cât despre Amina Muaddi, tânăra cu care A$APP Rocky a înșelat-o pe Rihanna, se știe că este jumătate româncă, jumătate iordaniancă, iar ultimii zece ani i-a petrecut pe plaiuri mioritice înainte de a pleca în Italia, apoi la New York.
„Sunt pe jumătate iordaniancă şi pe jumătate româncă. Am locuit în Iordania până la vârsta de şapte ani când m-am mutat cu mama în România”, spunea designerul.
Cine ar fi femeia cu care solista a fost trădată
După ce s-a zvonit că rapperul american ar fi înșelat-o pe celebra cântăreață chiar cu Amina Muaddi, designerița a rupt tăcerea și a vorbit pe marginea acestui subiect controversat.
„Întotdeauna am crezut că o minciună nefondată răspândită pe rețelele de socializare nu merită niciun răspuns sau clarificări, în special una care este atât de josnică.
Inițial am presupus că această bârfă falsă, fabricată cu rea intenție, nu va fi luată în serios. Cu toate acestea, în ultimele 24 de ore, mi s-a reamintit că trăim într-o societate în care astfel de subiecte ajung să fie discutate cu atâta rapiditate, chiar dacă au baze nefondate, nimic nefiind interzis.
Ar fi trebuit ca aceasta să fie una dintre cele mai frumoase perioade din viața cuiva. Prin urmare, trebuie să vorbesc deoarece acest lucru nu este îndreptat numai către mine, ci este legat de oameni pentru care am un mare respect și afecțiune. Rih continuă să-și poarte senină sarcina, fiind cea mai bine îmbrăcată graviduță, iar eu mă întorc la afacerea mea.”, a mai scris designerul de pantofi.”, a fost mesajul transmis de Amina Muaddi, pe rețelele de socializare.
Rihanna, artista originară din Barbados, și A$AP și-au recunoscut relația la finalul lui 2020.