Universitatea Politehnica Timişoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât şi pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.
Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universităţii Politehnica Timişoara, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 16 februarie – 31 mai 2020 (cu excepţia zilelor de 12 şi 19 aprilie), în amfiteatrul A101 al Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, Bd V. Pârvan nr. 2, între orele 10:00 – 13:00.
Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2020 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2019.
Temele ce vor fi abordate în cadrul cursurilor sunt următoarele:
- Progresii. Funcţia parte întreagă, radical, funcţia de gradul al doilea – 16 februarie
- Funcţia exponenţială şi Funcţia logaritmică. Sisteme de ecuaţii neliniare – 23 februarie
- Analiză combinatorie. Binomul lui Newton. Numere complexe – 1 martie
- Matrici, determinanţi, sisteme liniare – 8 martie
- Funcţii trigonometrice şi aplicaţii în geometria plană – 15 martie
- Dreapta în plan. Calcule de distanţe şi arii – 22 martie
- Limite de funcţii. Asimptote – 29 martie
- Funcţii continue. Funcţii derivabile – 5 aprilie
- Aplicaţii ale derivatelor în studiul variaţiei funcţiilor – 26 aprilie
- Primitive şi integrale definite – 3 mai
- Aplicaţii ale integralei definite – 10 mai
- Structuri algebrice – 17 mai
- Inelul polinoamelor cu coeficienţi într-un corp comutativ – 24 mai
- Probleme de sinteză. Recapitulare – 31 mai