Recent, Oana Radu a făcut o declarație care a surprins multă lume. Vedeta a mărturisit că unul dintre bărbații pe care i-a apreciat mereu este Serghei Mizil. Mai mult, vedeta a mai dezvăluit că și-ar fi dorit să se căsătorească cu el. Care a fost reacția lui Serghei Mizil?
În ultima ediție a emisiunii „Detectorul de minciuni”, pe care Oana Radu o moderează, a fost invitat Serghei Mizil. Acesta a trecut prin seria de întrebări a cântăreței și a avut parte chiar și de o declarație de dragoste. Oana Radu a luat pe toată lume prin surprindere și a mărturisit că mereu a avut o afinitate pentru invitatul său și chiar s-a gândit la o căsătorie cu acesta.
Oana Radu: Îi fac o declarație fără să se supere soțul meu! Este un bărbat cu care chiar m-aș fi căsătorit cândva! Fără să se supere soția dânsului, pe care am și întâlnit-o și care este absolut superbă.
Serghei Mizil: Te căsătoreai tu cu mine?
Oana Radu: Da, să știți că vă luam! Sunteți amuzant, șmecher, mișto, inteligent…
Serghei Mizil: Pai și când ajungeam acasă, după 3 zile, matol, mă mai primeai?
Oana Radu: Nu știu, că eu trebuie să merg la cântări și dacă mă deranjați din somn… Sau veneați cu mine! Eu cântam, dumneavoastră făceați un șpriț.
Serghei Mizil: Eu luam banii. Eu strângeam materialul!
Oana Radu își dorește un copil
Oana Radu și Cătălin Dobrescu s-au căsătorit în urmă cu doi ani și au relație fericită. Acum, cei doi se gândesc că în curând familia lor s-ar putea mări și așteaptă nerăbdători momentul cel mare. Însă, nu se pot înțelege asupra unui singur aspect. Se pare că Oana Radu își dorește tare mult să devină mămică de fetiță, în timp ce soțul său așteaptă cu nerăbdare un băiețel.
„Iubitul meu își dorește băiat, dar o sa avem o fata, ca eu asta vreau. Așa că mai bine s-ar ruga să avem fetiță pentru că dacă o să avem băiat, o să-i aleg eu numele și sigur nu o să-i placă. Deci cum o dă, tot nu e bine. Singura șansă e să fie fată.
Nu știu dacă o sa fiu o mamă bună, dar mă bazez pe el. El este foarte cerebral. Eh, glumesc. Eu mai am de reparat chestii la mine, la nivel psihologic, dar cu trecerea timpului sigur o sa se rezolve tot.”, a declarat Oana Radu, în urmă cu ceva timp.