Reclamă

Restricțiile impuse de pandemie i-au împiedicat să își desfășoare activitatea în mod normal, de aceea Viorica și Ioniță de la Clejani au ales să mărească prețul pentru care vor cânta la un eveniment. Nici scandalurile nu i-au ocolit în ultima vreme, iar acest lucru a început să se observe. Cei doi sunt solicitați la tot mai multe evenimente, iar publicul se tot întreabă cât cer aceștia pentru a cânta la o nuntă.

Cât cer Viorica și Ioniță de la Clejani pentru a cânta la un eveniment

După o perioadă în care nu au avut prea multe evenimente, cei doi artiști și-au mărit tariful. Chiar și așa, nu doar acesta este singurul motiv pentru care au luat această decizie. În ultima perioadă, fiul celor doi, Fulgy a fost implicat în mai multe scandaluri, iar acest lucru le-a dus publicitate negativă.

Pentru un eveniment, tariful celor doi este de 5.000 de euro, dar așa cum bine știm, există și dedicații, iar suma poate ajunge până la 10.000 de euro. Pentru patru ore, la o nuntă, soții din Clejani cer undeva între 20.000-22.000 de euro.

Suma uriașă pe care o cer Viorica și Ioniță din Clejani, pentru a cânta la nunți. Ce tarif au cei doi, în 2022
Colaj Substantial

Viorica și Ioniță din Clejani au mărturisit într-un interviu acordat recent că problemele financiare nu i-au ocolit nici pe ei și că muzica este singurul domeniu care le aduce venituri. Nu a fost ușor nici pentru oamenii pe care îi coordonează și față de care are o responsabilitate.

„Bineînțeles că această criza ne-a afectat foarte mult. Nu mai ai de lucru, am cheltuit economiile, ajungi de nu mai faci nimic. Păi dacă nu produci, ce cheltui? Și în afară de muzică, noi nu facem altceva. Lipsa activității a fost cruntă pentru noi. Eu sunt lider de trupă, în spatele meu am 11 oameni cărora trebuie să le dau de mâncare. Oamenii au înțeles și am făcut o echipă până la capăt”, au adăugat Clejanii într-un interviu acordat pentru click.ro. 


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro