Se întâmplă de multe ori să îți aduci aminte că nu ai plătit rovinieta de abia după ce ai ieșit din localitate. Mai mult, unii oameni chiar se trezesc cu amenda acasă, uitând pur și simplu că nu au plătit taxa.
1. Ajutor pentru șoferii uituci
În România se dau sute de mii de amenzi pentru lipsa rovinietei. Sunt mulți șoferi care pur și simplu uită că urmează să le expire taxa de drum. De aceea, există o nouă metodă pentru a-i ajuta pe acești conducători auto. Pot fi notificați prin mail atunci când urmează să le expire rovinieta. Tot ce trebuie să facă este să dea datele exacte atunci când plătesc taxa de drum.
Este important de precizat că această facilitate nu este obligatorie. Ministerul Transporturilor a creat acest ajutor pentru șoferi pentru a crește încasările, dar și pentru a-i ajuta pe cei care uită pur și simplu.
„Este, practic, o facilitate pentru acei șoferi uituci, pentru a-i ajuta le oferim această facilitate. Nu este obligatoriu, dar celor care vor își vor da adresa de e-mail, noi le vom trimite această notificare anunțându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, a precizat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Drumuri.
2. Câți români au fost amendați în ultimii ani fiindcă n-au plătit rovinieta
Din anul 2015 până în anul 2021 peste 4 milioane de români au fost amendați fiindcă nu au plătit taxa de drum. Numărul acestora a crescut anual. Astfel, s-a ajuns ca de la 357.531 de persoane în 2015, în anul 2011 să fie 734.143.
Astfel, șoferii uituci ar trebui măcar să își verifice e-mailul, fiindcă vin și vești proaste. Amenzile pentru cei care nu plătesc taxa de drum au fost mărite. Astfel, sancțiunea minimă va fi cât dublul tarifului anual de utilizare a drumurilor. Cea maximă va fi de patru ori tariful.
O altă informație importantă este că amenda poate fi achitată la jumătate din suma minimă prevăzută de lege, în termen de 15 zile. Pentru autoturisme amenda minimă va fi de 275 de lei, iar cea maximă de 550 de lei.
3. Au crescut amenzile
„Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă“, se arată într-un comunicat al Guvernului.