Reclamă

Lucian Viziru a ales să părăsească țara în urmă cu șapte ani alături de familia sa. S-au mutat cu toții în Germania și și-au continuat viețile liniștite, departe de viața din showbizul românesc. Întors în România, actorul a vorbit despre experiențele prin care a trecut și a oferit sfaturi pentru cei care își doresc să plece peste hotare.

Lucian Viziru a locuit timp de șapte ani în Germania, împreună cu familia sa. Acesta consideră că pentru o viață liniștită, se merită plecarea în străinătate, dar ceva nu era pe placul artistului. El trebuia să muncească șase zile din șapte, iar timpul său era limitat.

„Dacă vrei să duci o viață liniștită, calculată, fără griji și să muncești până nu mai poți, atunci da, în Germania poți să mergi să trăiești bine și liniștit! Eu, la un moment dat, am ajuns să mă întreb dacă «asta-i tot», adică mă trezesc dimineața, merg la muncă, muncesc șase zile pe săptămână și din când în când mai «trag» câte o vacanță? Am zis NU! Vreau mai mult și unde este mai bine? În România!”, a spus Lucian Viziru la matinalul de pe Kanal D.

Social Media

Lucian Viziru este foarte activ când s-a întors în țară

De când s-a întors în țară, Lucian Viziru s-a implicat în mai multe activități, atât în mediul online, cât și offline. El realizează un podcast pe YouTube, este antrenor de tenis și este implicat în afaceri din domeniul imobiliar. Actorului îi place să găsească cât mai multe activiăți care să-l provoace.

Deocamdată mă ocup de imobiliare și de YouTube mai mult. În pandemie, în lockdown, nu aveam ce să fac acasă și m-am apucat de YouTube, TikTok, chestii de genul ăsta și am observat că-mi place foarte mult. (…) Am venit cu profesia de instructor de tenis în România, dar am băgat-o în «sertar». Mă plictisesc… Îmi place să găsesc provocări noi de fiecare dată! Nu sunt genul de om căruia îi place să stea într-un singur loc și să facă aceleași lucruri. Mie îmi trebuie obiective, a mai spus Lucian Viziru.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro